Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de Stat Raed Arafat, a declarat că în România autorităţile nu s-au gândit să aplice discriminări şi reguli de restricţionare a persoanelor care nu se vaccinează, dar este posibil ca anumite țări să procedeze în acest sens.
”În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, a afirmat şeful DSU.
Aspectul cel mai important al vaccinării anti-COVID-19 este că, chiar dacă o persoană va face apoi forme uşoare de coronavirus, nu se va mai ajunge la forme severe şi la sechele pulmonare pe perioade lungi sau chiar pe viaţă. ”Vaccinul este lumina de la capătul tunelului, dar mai avem mult de mers până să ajungem la final”, a spus Arafat. Secretarul de Stat a atras atenția că în timpul sărbătorilor o parte a populației nu a respectat măsurile de protecție, deci este posibil ca în perioada următoare să crească numărul de cazuri de infectare cu Covid.