Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarant că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID este importantă mai ales pentru ţările cu o acoperire vaccinală de 70 – 80%. În cazul României, unde aproximativ 40% din populație este vaccinată, prioritară este vaccinarea celor care nu au primit serul și nu administrarea dozei „booster”.
„Noi discutăm despre doza a treia, în condiţiile în care avem mai mult de 60% din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea – şi asta e poziţia OMS – este de a vaccina cât mai mult din populaţie.
Doza a treia este foarte importantă pentru ţările unde au 70 – 80% acoperire vaccinală. Dar pentru ţările unde au 35 – 40% acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că acesta e motivul pentru care avem cazuri grave şi decese”, a explicat el, într-o conferinţă de presă, la preluarea mandatului.
Întrebat cum vede posibilitatea introducerii obligativităţii unei doze booster pentru cei care călătoresc în statele UE, Rafila a atras atenţia asupra faptului că este vorba despre o propunere a Greciei.
„Rămâne de văzut. (…) Această propunere este analizată la nivelul UE. Doza trei este, în mod evident, necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală, pentru că imunitatea medie s-a observat că, în general, nu este mai lungă de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză”, a explicat el.