Ambasada României în Ucraina a fost informată de autoritățile ucrainiene în legătură cu persoanele care pot fi transportate la București, pentru îngrijiri medicale.
Misiunea umanitară, prin care 12 persoane rănite în timpul recentelor proteste de la Kiev vor fi aduse a tratament în România, va avea loc sâmbătă, 1 martie.
Aeronava militară pregătită special pentru efectuarea acestei misiuni va decola spre Kiev de la Baza 90 Otopeni, având la bord echipaje SMURD care vor supraveghea răniți pe durata zborului.
De asemenea, IGSU a pregăt 4 autoutilitare pentru transportul victime multiple, care vor prelua, la aterizarea în România, răniții și îi vor transporta la spitalele din București.
Prin Ministerul Sănătății au fost luate măsuri de pregătire a preluării acestor pacienți, după caz, în spitalele Universitar, Elias, Bagdasar și Floreasca, în funcție de situația medicală a fiecăruia, care va fi stabilită în baza evaluărilor echipei medicale de la bordul avionului.
Misiunea umanitară a fost aprobată de Guvern îș ședința de miercuri, la solicitarea primită de ambasada României în Ucraina din partea autorităților de la Kiev. În misiuni umanitare similare s-au implicat și alte state, precum Germania și Polonia.
Ea face parte din acțiunile derulate de România prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, care a solicitat țărilor europene să înștiințeze cu privire la acțiunile care se desfășoară pentru sprijinirea Ucrainei, în privința tratării persoanelor rănite în perioada recentelor confruntări de la Kiev.
Mecanismul de protecţie civilă al UE reprezintă un instrument operaţional de mobilizare a asistenţei în domeniul protecţiei civile în cazul de dezastre. Acest mecanism poate fi activat atât în eventualitatea unor dezastre naturale, cât şi a unor evenimente cauzate de oameni, de genul atacurilor teroriste, accidente nucleare etc. În momentul de faţă la acest mecanism participă toate cele 27 state membre UE, precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Potrivit legislaţiei ce stă la baza mecanismului, ţările candidate UE pot face parte din acesta, în urma semnării un acord, acest pas având un rol important şi în procesul de aderare.