Inflația ne oferă un moment de respiro pe final de an. Rata anuală a scăzut la 15,3 la sută în octombrie, faţă de 15,9 la sută în septembrie. Nu înseamnă însă că prețurile au stat pe loc sau au dat înapoi, din contră! Zahărul este campionul scumpirilor, iar în top sunt cartofii, uleiul și gazele naturale, după cum arată statisticile oficiale. De altfel, în întreaga Uniune Europeană previziunile sunt îngrijorătoare. Comisia se așteaptă chiar la recesiune economică, în această iarnă.
Cu 15,3 la sută, inflația anuală a scăzut ușor față de luna septembrie, când se apropia de 15.9 la sută, dar e aproape dublă față de aceeași luna a anului trecut, arată datele INS. Așa că și coșul lunar de cumpărături costă tot mai mult. Dintre produsele alimentare, în decursul unui an, cel mai mult s-a scumpit zahărul, cu peste 62 la sută, iar uleiul și cartofii, cu peste 40 la sută . Prețul la gaze a crescut cu aproape 41 la sută, iar la energia electrică, cu 27 la sută. S-au scumpit și transportul aerian și biletele de tren, cu 27, respectiv 21 la sută.
Prețurile gazelor și electricității au crescut substanțial în ciuda plafonarilor impuse de Guvern. Concret, proprietarul unui apartament de 4 camere încălzit cu gaze în Capitală ar fi plătit cu peste 160 de lei mai mult în octombrie anul acesta decât în aceeași luna a anului trecut.
”Plecând de la acelaşi consum pe care l-am înregistrat în 2021, am aplicat creşterea medie a preţurilor la gaz şi energie aferente lunii octombrie 2022 şi au rezultat acele preţuri. Exact aceeaşi situaţie aveam pentru un apartament care foloseşte energie termică şi energie electrică, preţurile de anul trecut din octombrie şi creşterile prezentate de INS astăzi, cu precizarea că factură cu siguranţă va fi mai mică anul acesta, pentru că temperatura medie în luna octombrie a fost mult mai ridicată în luna octombrie 2022”, susține Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energie Inteligentă.
Populația vulnerabilă va fi cea mai afectată de aceste noi scumpiri, susțin analiștii.
”La nivelul pensionarilor, inflația este la 25-30 la sută, care este coșul lor de consum, produse alimentare de baza, medicamente și utilități, la fel și petru cei un milion 500 de români care au salariul de 1500 de lei”, ne-a precizat Adrian Negrescu, analist financiar.
Inflația nu pune probleme doar în România. În Uniunea Europeană, toți indicatorii luați în calcul de comisie duc spre varianta recesiunii la sfârșitul anului.
”Ne aşteptăm că economia UE să se contracteze atât în trimestrul actual cât şi în primul trimestru din 2023. Această recesiune tehnică va afecta în special componentele cererii, dar va fi şi la nivel de state pentru că majoritatea ţărilor membre vor înregistra două trimestre consecutive de contracţie”, declară Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie.
Potrivit noii prognoze a Comisiei, inflația va ajunge la 8.5 la sută în zona euro și va scădea anul viitor abia cu puțîn peste două procente. Abia în 2024 se așteaptă economiștii europeni la o inflație semnificativ mai mică. Susra:stiri.tvr.ro