Site icon TIMP ROMÂNESC

Rata cumulată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestații, este de 67,8%

Rata cumulată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când a fost 62,9%, anunță Ministerul Educației.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Ministerul Educației a publicat harta cu rata de promovare la Bacalaureat 2021 în fiecare județ din țară (calculată pentru candidații din promoția curentă, fără a îi include pe cei din promoțiie trecute care au susținut bacul anul acesta). Județul cu cea mai ridicată rată de promovare este Cluj (84,1%) în timp ce cea mai scăzută rată a fost înregistrată în Ilfov (41,6%).

Rate de promovare ridicate (peste 80%) mai sunt în județele Galați, Iași, Bacău, Sibiu, Brăila și în municipiul București – 80%, cu cea mai ridicată rată în Sectorul 4 – 85%

Așadar, rentru toți candidații care au susținut examenul, rata de promovare la Bacalaureat 2021 a fost de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie 2020 – 62,9%.

 

 

 

 

Exit mobile version