Site icon TIMP ROMÂNESC

Recomandări privind călătoriile în străinătate în contextul răspândirii infecției cu COVID-19 (coronavirus)

În contextul răspândirii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau intenționează să călătorească în străinătate să se informeze din timp cu privire la măsurile dispuse de autoritățile din țara de destinație/tranzit în contextul demersurilor de gestionare și limitare a răspândirii infecției cu COVID-19.

MAE precizează că mai multe state au decretat măsuri cu caracter excepțional, precum interzicerea accesului în zonele afectate, închiderea unor puncte de trecere a frontierei sau instituirea unor perioade obligatorii de carantină / izolare la domiciliu pentru cei care au călătorit recent într-o țară sau regiune unde se înregistrează o largă răspândire a virusului.

Astfel, MAE recomandă cetățenilor români consultarea cu regularitate a informațiilor disponibile pe pagina de internet a MAE în cadrul secțiunilor Alerte de călătorie, Informații actualizate – COVID-19 care sunt actualizate constant, în funcție de evoluții.

Date actualizate cu privire la statele afectate de infecția cu COVID-19 (cazuri înregistrate, număr decese, zone afectate) sunt disponibile pe pagina de internet a Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară misiunii diplomatice a României din statul de destinație, iar în cazul în care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, pot apela telefonul de permanență al acesteia. Lista misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate este disponibilă AICI.

Exit mobile version