Șeful Statului Major al Apărării (SMAp), general-locotenent Daniel Petrescu, i-a vizitat duminică, 18 octombrie, pe militarii Detașamentului de Elicoptere „Carpathian Pumas” dislocaţi în baza Camp Castor din Mali.
Șeful SMAp a fost însoțit de comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, general-maior Dorin Ioniță și locțiitorul pentru Operații și Instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, general de flotilă aeriană Iulian Pațilea.
Vizita de lucru a avut loc cu ocazia încheierii participării României la „Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali” (MINUSMA).
Programul vizitei a inclus întâlniri cu militarii și ceremonia de medaliere a personalului, în cadrul căreia comandantul detașamentului, comandorul Ciprian Marin, alături de oficiali ONU, au conferit fiecărui militar al contingentului românesc medalia Organizației Națiunilor Unite, pentru serviciul în sprijinul păcii. De asemenea, în partea a doua a festivității, au fost înmânate, de către generalul-locotenent Daniel Petrescu, decorații naționale militarilor care s-au remarcat prin modul exemplar de îndeplinire a misiunilor pe timpul participării la intervenții în situații de urgență în Teatrul de Operații Mali.
”Consider o datorie de onoare vizitarea fiecărui teatru de operații unde Armata României are forțe dislocate. Anul acesta am susținut în misiuni internaționale peste 1.200 de militari, într-o perioadă de pandemie, pe trei continente. Mă bucur mult că am reușit să ajung și aici, în fața dumneavoastră, și, mai ales, mă bucur foarte mult că ați încheiat misiunea cu succes. Toate semnalele pe care le-am primit de la contingentele cu care ați cooperat au fost pozitive. Este un lucru bun pentru dumneavoastră și, mai ales, este un lucru bun pentru Armata României. Urmează să pregătiți tehnica și materialele pentru redislocarea în țară. Aveți tot sprijinul Statului Major al Apărării și al Comandamentului Forțelor Întrunite. Vă mulțumesc pentru efortul depus și dedicarea cu care ați reprezentat Armata României în cadrul misiunii ONU”, a declarat generalul-locotenent Daniel Petrescu.
În alocuțiunea sa, comandantul Detașamentului „Carpathian Pumas” a subliniat că procesul de optimizare a elicopterelor pentru a răspunde cerințelor operaționale specifice teatrului de operații Mali și pregătirea personalului militar au fost factori esențiali pentru realizarea capabilității necesare îndeplinirii cu succes a acestei misiuni ONU. „Însă nimic nu ne-a pregătit mai bine decât experiența de a zbura deasupra deșertului african și de a fi la datorie permanent, șapte zile pe săptămână, ca parte a eforturilor comune ale ONU de a oferi asistență pentru stabilizarea situației în Mali”, a declarat comandorul Marin.
Comandantul Sectorului de Est al MINUSMA, colonel-senior Jinsong Zhu, a reliefat că ceremonia de medaliere a ONU marchează un moment crucial al misiunii și, ceea ce este și mai important, reprezintă momentul final al misiunii de un an în cadrul participării României la MINUSMA. „Dar este esențial să amintim că, dincolo de contribuția majoră a militarilor români în cadrul misiunii, contingentul românesc a promovat cultura națională printre celelalte contingente naționale din Sectorul malian de Est”, a afirmat colonelul-senior Jinsong Zhu.
La finalul ceremoniei militare, șeful Statului Major al Apărării a precizat că, prin prestația profesională excepțională, militarii români încheie o misiune de menținere a păcii de succes a țării noastre, îndeplinită în baza angajamentului asumat față de ONU în Mali. „Sunt câteva argumente care m-au determinat să fiu prezent în Mali, cu această ocazie. Am vrut să-i felicit personal pentru că și eu, acum 25 de ani în urmă am fost asemeni lor, în formație, în misiunea din Angola, primind medalia ONU pentru serviciul în sprijinul păcii. Un alt motiv a fost oportunitatea de a mă întâlni cu comandanții MINUSMA pentru a discuta împreună despre provocările viitoare ale acestei operații. Nu în cele din urmă, a fost prilejul de a sublinia succesul pe care l-au avut Forțele Armate Române de a disloca și susține, în zone de operații de pe trei continente, aproximativ 1.200 de militari, în condițiile crizei sanitare din acest an”.
Generalul-locotenent Daniel Petrescu a mulțumit, totodată, militarilor canadieni pentru sprijinul acordat pe timpul pregătirii și dislocării primelor trupe românești, personalului din detașamentul german pentru serviciile de sprijin logistic din Camp Castor și pentru nivelul ridicat al parteneriatului dintre militari și, nu în ultimul rând, întregului personal MINUSMA pentru relațiile foarte bune de cooperare stabilite în Mali. Șeful Apărării a evidențiat, totodată, rolul deosebit pe care Comandamentul Forțelor Întrunite, Forțele Aeriene Române, Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” și, nu în ultimul rând, Baza 90 Transport Aerian l-au avut în succesul acestei misiuni: „S-a reușit, cu regularitate, trimiterea și sprijinul în diferite zone de operații a batalioanelor de infanterie și a forțelor pentru operații speciale. Acum s-a reușit, în condiții foarte bune, dislocarea unor contingente ale Forțelor Aeriene și felicit această categorie de forțe pentru succesul lor. A fost un efort considerabil pentru modernizarea elicopterelor, dislocarea efectivelor și tehnicii, rotirea contingentelor. Participarea militarilor români la MINUSMA a fost o realizare deosebită a Forțelor Aeriene Române”, a concluzionat șeful Statului Major al Apărării.
Agenda vizitei a inclus și întrevederea șeful Statului Major al Apărării cu comandantul contingentului german din Mali și comandantul bazei Camp Castor, colonel Peter Eichelsdorfer. Discuțiile purtate au vizat situația de securitate din Mali și evoluțiile prognozate ale MINUSMA în următoarea perioadă. De asemenea, colonel Peter Eichelsdorfer a evidențiat participarea militarilor români, nu doar la misiunile care au contribuit la evacuarea aeriană medicală din teren a unui număr total de 44 de militari ONU, ci și la multitudinea de misiuni de transport personal, misiuni de cercetare și patrulare aeriană, misiuni de transport materiale și tehnică și exerciții de antrenament.
Armata României, prin contribuția cu personal și tehnică de transport aerian din Teatrul de Operații Mali, și-a îndeplinit angajamentele luate în cadrul „Misiunii Multidimensionale Integrată ONU de Stabilizare” și, prin rezultatele obținute și profesionalismul demonstrat de militarii români în această greu încercată zonă a lumii, România a demonstrat că rămâne un partener de încredere al organizațiilor internaționale din care face parte.
La Misiunea ONU Multidimensională Integrată de Stabilizare în Mali, stabilită în baza Rezoluției nr. 2100 din 2013 a Consiliului de Securitate al ONU, participă un număr de 57 de țări cu următoarele efective: 12.000 militari, 1.750 polițiști și 1.200 personal civil. MINUSMA sprijină autoritățile maliene în efortul de stabilizare a țării și de implementare a obiectivelor de tranziție, executând următoarele sarcini: asigurarea stabilității și protecției populației civile, sprijinul dialogului politic național și al reconcilierii, asistența privind restabilirea autorității statale, reconstrucția sectorului de securitate și promovarea și protecția drepturilor omului.
TÎn baza Hotărârii CSAȚ nr. S-110 din 2015, a fost aprobată contribuția României la noul sistem de gestionare a capabilităților ONU de menținere a păcii în Mali. MApN a prevăzut, în pachetul de forțe pentru 2019 – 2020, punerea la dispoziție a unui detașament de 120 militari cu 4 elicoptere de transport IAR-330L, în vederea participării la misiuni de menținere a păcii. Detașamentul (prima rotație), generat de Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, a fost dislocat în Mali (în baza militară Camp Castor din Gao), în perioada august – septembrie 2019, preluând misiunea de la detașamentul canadian, începând cu luna octombrie 2019. Cea de-a doua rotație a fost introdusă în teatru în aprilie 2020, personalul fiind asigurat tot de către Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”. Principala misiune a prezenței românești în Mali a fost asigurarea 24/7 a unei aeronave echipate pentru evacuare medicală a personalului MINUSMA, fiindu-i desemnat sectorul de Est al statului Mali. Cu toate acestea, din cauza lipsei unităților de aviație de sprijin, într-un mediu cu climă extremă, cele două detașamente au executat misiuni și în celelalte sectoare ale teatrului de operații. De altfel, Detașamentul de transport format din patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM a executat și o serie de misiuni operaționale și logistice specifice operațiunilor de menținere a păcii, devenind o capabilitate esențială pentru sprijinirea eforturilor ONU de stabilizare a zonei.
În perioada 15.10.2019 – 15.10.2020, personalul și elicopterele Armatei României au contribuit la eforturile internaționale ale ONU de stabilizare și menținere a păcii în misiunea din Teatrul de Operații Mali prin executarea unui număr de 1.300 de ore de zbor în zona subsahariană și participarea în cadrul a 15 operații întrunite, totalizând peste 350 de misiuni (peste 400 de ieșiri) desfășurate pe timp de zi sau de noapte. Pe parcursul unui an de misiune, militarii din detașamentele „Carpathian Pumas” au avut de depășit o serie de dificultăți, inerente, până la urmă, dislocării unei unități de aviație la circa 6.000 de km față de țară, într-un teatru de operații a cărui principală caracteristică, dincolo de situația de securitate instabilă și imprevizibilă și o climă extremă, a fost lipsa posibilităților de aprovizionare logistică din surse locale. La acestea s-au adăugat distanțele mari între punctele de reaprovizionare cu combustibil, avarierea unui elicopter în luna august, cauzată de o manifestare extremă a vântului, neprognozată, și condițiile îngreunate de executare a misiunilor în noul context epidemiologic care au fost impuse pentru limitarea răspândirii infectării cu SARS COV-2.
În următoarea perioadă, militarii Detașamentului „Carpathian Pumas” vor intra în procesul de repatriere a personalului, armamentului, echipamentelor de comunicații, de sprijin logistic și a celor patru elicoptere de transport IAR 330 Puma L-RM. Sursa – Biroul de presă al MApN