Site icon TIMP ROMÂNESC

Regele Mihai nu va participa la înmormântarea Reginei Ana

Regele Mihai nu va participa la înmormântarea Reginei Ana, după ce medicii s-au pronunțat împotriva călătoriei, a anunțat Casa Regală.

Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestatii Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău„, se arată în comunicatul de presă.

Casa Regală precizează că la funeralii vor lua parte principesa moștenitoare Margareta, custodele Coroanei Principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria, Nicolae Medforth-Mills și Elisabeta Maria Biarneix.

Potrivit sursei citate, și-au anunțat prezența membri ai familiilor regale străine, iar numele lor vor fi anunțate joi.

Înmormantarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, în data de 13 august, după ce trupul neînsufleit al Reginei va fi depus o zi în Holul de Onoare la Castelul Peleș, apoi în Sala Tronului de la Palatul Regal din București.

Exit mobile version