Cu prilejul aniversării Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană (ADICE) și Filarmonica ”George Enescu” organizează duminică, 3 aprilie 2022, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la spectacolul-concert ”Regina Maria: gânduri către țară în vremuri de război”.
Evenimentul este susținut de actrița Roxana Lupu, coordonatorul proiectului cultural, cea care a interpretat rolul Reginei Maria în filmul omonim, actorul Nicholas Lupu, bariton, pianista Anta Agavriloae Barbu, Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan – Duo Kitharsis și alți invitați speciali.
Spectacolul-concert cuprinde creații muzicale ale compozitorilor francezi, englezi și români care erau cântate odinioară în saloanele regale și invită publicul să descopere și să fie inspirat de gândurile și emoțiile Reginei Maria, prin propriile ei mărturii și cuvinte lăsate moștenire în memoriile și jurnalele de război.
Aceste mesaje vor fi acompaniate de acorduri de chitară clasică, alături de voce-bariton și pian, în armoniile compozitiilor lui George Enescu, Sir Arthur Sullivan, Franz Shubert, Frédéric Chopin, Edward Elgar, Karol Mikuli, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Béla Bart ók și Iosif Ivanovici, aducând și mai aproape de oameni atmosfera epocii.
Încă din copilărie, viitoarea regină participă la seratele muzicale de la Eastwell, unde se cântau frecvent Chopin, Schubert, Elgar și muzică de salon. Se știe că în tinerețe, Regina fiind o mare iubitoare de dans, a auzit și dansat pe valsuri și mazurci. Vom încerca să reconstituim atmosfera epocii și vom interpreta Chopin și Iosif Ivanovici – compozitor român, autor al celebrelor ”Valurile Dunării”. Odată cu venirea ei în România, ne-am imaginat muzica acelor vremuri și vom cânta ”Opusuri” de George Enescu, ”Dansurile românești” ale lui Béla Bartok, ”Balada” de Ciprian Porumbescu, ”Doina” de Carol Miculi, un omagiu adus tuturor celor care s-au jertfit pentru țară și pe care Regina i-a îngrijit pe front. Și astfel purtăm auditorul către perioada în care Regina pledează pentru drepturile și idealurile țării la Conferința de Pace de la Paris și în nenumăratele ei călătorii la curtea țarului din Rusia, unde participa la baluri imperiale și dineuri regale. (Roxana Lupu, actriță și coordonator proiect cultural)
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit „Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. […] Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… (Regina Maria a României)