Site icon TIMP ROMÂNESC

Regiunea Transcarpatia se va înfrăți cu județul Maramureș

Foto: bucpress.eu

Mihailo Rivis, preşedintele Consiliului Regional Transcarpatia din Ucraina s-a aflat marţi, 20 februarie, în vizită oficială în Maramureş, unde s-a întâlnit cu oficialii judeţului pentru discuţii care vizează proiecte transfrontaliere, scrie BucPress.

„Am discutat și am stabilit concret, alături de domnul prefect Vasile Moldovan, pașii pe care cele două regiuni îi vor face împreuna pentru impulsionarea colaborării in vederea atragerii unor sume de bani cât  mai mari din fonduri europene. Am propus semnarea (in cel mult două luni de azi înainte) unui acord de infrățire între Maramureș si Transcarpatia, propunere deja acceptată de către partea ucraineană, propunere pe care o voi supune votului plenului Consiliului Județean Maramureș”, a declarat cu acest prilej, Gabriel Zetea.

El a menționat că a stabilit că până săptămâna viitoare „vom elabora, în comun, lista scurta de proiecte susținute de către cele două regiuni pentru a obține finanțări din fonduri europene prin programele transfrontaliere. Am acceptat și eu propunerea colegilor ucraineni de a impulsiona activitatea Euroregiunii Carpaților- din care Maramureșul face deja parte- pentru a obține din partea Comisiei Europene fonduri dedicate exclusiv dezvoltării zonei carpatice din România, Ucraina și Polonia. Am fost surprins plăcut să descopăr în omologul meu din Transcarpatia un partener corect care apreciază istoria comună a celor două regiuni și să mă bucur de orientarea europeană a vecinilor noștri de peste Tisa”.

Mihailo Rivis, președintele Consiliului Regional Transcarpatia a precizat, la rândul său, că ministerul de resort din Ucraina permite regiunilor să facă înfrățiri fără a se cere acordul Ministerului de Externe, arătând că Regiunea Transcarpatia va face toate demersurile pentru ca respectiva această înfrățire să fie realizată pe cât se poate de repede.

Exit mobile version