Relațiile dintre Chișinău și Tiraspol sunt stabil-tensionate”, așa a caracterizat, la TV7, Evgheni Șevciuk, pretinsul președinte al Transnistriei, relaţia dintre autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit INFOTAG citată de Rador, Șevciuk a explicat că ”tensiunea este generată de cei 20 de ani de nereglementare”, de asemenea, de faptul că ”prin intermediul forțelor din exterior se schimbă vectorii Transnistriei și Chișinăului”.
Potrivit sursei, nu se poate vorbi despre pași strategici serioși în condițiile în care părțile nu pot ajunge la un consens pe marginea problemelor mărunte.
”În condițiile în care noi nu putem identifica o formulă în ceea ce privește comerțul liber, circulația liberă a cetățenilor, a mărfurilor, serviciilor, a surselor financiare pentru ca toate aceste lucruri să funcționeze normal, nu putem vorbi despre faptul că ne putem așeza pentru a discuta despre statutul RMN. Iată de ce, ”tactica pașilor mici” este prima arenă unde părțile își pot demonstra intențiile reale. Noi intenționăm să construim în raport cu Moldova, cu vecinii noștri, relații transparente în cadrul cărora să avem de facto o graniță transparentă pentru cetățenii de bună credință”, a spus Șevciuk.
În opinia lui, în tot acest timp, Moldova nu demonstrează angajament pentru crearea condițiilor de transparentizare a frontierelor sale pentru cetățenii din Transnistria.
”Aici problema constă în necesitatea de a soluționa aceste probleme la nivel bilateral. Aceste propuneri le-am făcut în cadrul grupurilor de lucru. Din păcate, de mai bine de șase luni, grupurile de lucru nu pot primi un răspuns clar din partea Moldovei pe marginea acestei chestiuni”, a spus Șevciuk.