Site icon TIMP ROMÂNESC

«Rencontres Musicales Enesco», ediţie specială, la 140 de ani de la naşterea marelui compozitor

Institutul Cultural Român de la Paris co-organizează, împreună cu Societatea Muzicală Franceză „George Enescu” şi Ambasada României la Paris, cea de-a 8-a ediţie a „Rencontres Musicales Enesco” (Întâlnirile Muzicale Enescu). Festivalul, al cărui partener tradiţional, încă de la prima ediţie, este ICR Paris, se va derula în perioada 1-15 octombrie 2021, în diverse săli din capitala franceză. Ediţia de anul acesta va fi specială, fiind dedicată împlinirii a 140 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu.

„Întâlnirile” sunt concepute ca un Festival de muzică franceză şi românească din secolele XX şi XXI, sub egida căruia se desfăşoară şi Concursul internaţional de artă vocală „George Enescu”. Acesta din urmă cuprinde secţiunile „Tineri cântăreţi profesionişti” şi „Mari amatori de artă vocală”.

Începând cu anul 2020, «Rencontres Musicales Enesco» Paris a demarat un parteneriat strategic cu Festivalul Internaţional George Enescu de la Bucureşti, care constă în invitarea laureatului Concursului Internaţional de pian George Enescu 2021. Invitata „Rencontres” este Adela Liculescu. Din partea Festivalului Internaţional George Enescu de la Bucureşti, reciprocitatea constă în invitarea, la ediţia 2021, a laureatului Concursului internaţional de canto Georges Enesco de la Paris – Emilie Rose Bry, care a obţinut, în 2019, Grand Prix de la Musique contemporaine. Emilie Rose Bry a fost prezentă în 5 septembrie 2021 în cadrul concertului London Mozart Players. Tot începând cu ediţia 2020, «Rencontres Musicales Enesco» se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Delegaţiei României pe lângă UNESCO, Paris.

Exit mobile version