Site icon TIMP ROMÂNESC

Renovat cu sprijinul României

O nouă secție a Institutului Mamei și Copilului, renovată cu sprijinul României, a fost inaugurată astăzi, la Chișinău. Este vorba despre Secția de Endocrinologie a spitalului, pentru a cărei modernizare, România a alocat peste 2,6 milioane de lei. România a acordat Republicii Moldova o asistență financiară nerambursabilă în valoare de 2,5 milioane de euro pentru renovarea şi dotarea cu mobilier a mai multor secții și spații de la Institutul Mamei și Copilului.

Clădirea în care se află secția de Endocrinologie pediatrică a fost construită în urmă cu 30 de ani. Anual, în această secție sunt tratați circa 700 de copii, care suferă, în principal, de diabet zaharat și de alte disfuncții (formele complicate de obezitate, afecțiuni ale glandei tiroide, problemele de creștere şi tulburările de dezvoltare în perioada de pubertate).

Secțiile de Radiologie și Imagistică, Diagnostic funcțional și Endoscopie din cadrul Institutului Mamei și Copilului de la Chișinău au fost inaugurate săptămâna trecută.

Secția Radiologie și Imagistică efectuează anual aproximativ 25.000 de investigații radiologice, 900 tomografii computerizate, 850 iroscopii, 900 urografii, 750 cistografii micționale, 10.000 de examinări ale cutiei toracice, 8.500 ale sistemului osteoarticular și 5.000 examinări ale cavității abdominale.

Secția Diagnostic funcțional dispune de 5 cabinete pentru examinarea pacienților din staționar și, parțial, copiilor și femeilor care se adresează policlinicii. Anual, sunt efectuate aproximativ 20.000 examinări.

Secția Endoscopie, fondată în anul 1980, efectuează anual peste 4000 de investigații, dintre care 500 sunt curative.

La inaugurare a participat și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care a declarat că principalii câștigători ai programului de renovare sunt cetățenii Republicii Moldova.

Exit mobile version