Site icon TIMP ROMÂNESC

Reprezentanţii celor patru judeţe de la graniţa cu Ungaria susţin realizarea unui tronson Via Carpatia

foto:facebook/ConsiliulJudeteanBihor

Reprezentanţii Consiliilor judeţe şi ai Prefecturilor din Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş au semnat, la 23 martie, un protocol prin care fiecare instituţie aderă la susţinerea şi sprijinirea dezvoltării infrastructurii rutiere a proiectului Via Carpatia în România.“Scopul întâlnirii este acela de a ne prezenta iniţiativa noastră, din vestul ţării, prin care vrem să aderăm conceptului Via Carpatia, cea mai estică autostradă din Uniunea Europeană, care va lega cele trei mări: Marea Nordului, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Proiectul este într-o fază mult mai înaintată în celelalte ţări. Noi astăzi dorim să semnăm un protocol prin care cele patru judeţe din vestul României susţin să fim parte în această autostradă, cu atât mai mult cu cât, în bună parte, autostrada se suprapune peste autostrăzile din România, Arad-Timişoara, Timişoara către Marea Neagră, şi ar fi în România o altă rută pornită în sud către Bulgaria care va ajunge apoi la Marea Mediterană”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor.

În jur de 30 de oficiali din Polonia, Slovacia, Ungaria şi reprezentanţi ai conducerii celor patru judeţe de graniţă cu Ungaria au participat vineri la conferinţa internaţională cu titlul “Dezvoltarea infrastructurii rutiere transeuropene Via Carpatia în România”, desfăşurată la iniţiativa preşedintelui CJ Bihor.

Oaspeţii străini la conferinţă au prezentat diferite aspecte şi stadii ale acestei autostrăzi europene în ţările vecine. Potrivit vorbitorilor, în Polonia lucrările sunt deja foarte înaintate, în Ungaria aproape toată secţiunea este finalizată, urmând să ajungă la Borş, practic prin tronsonul Nyregyhaza-Borş. La noi în ţară, ar fi două variante: ori să se încerce intrarea, “forţând”, pe la Satu Mare şi să coboare până la Arad, ori să intre pe la Borş şi să coboare la Arad, Lugoj, Caran-Sebeş, Calafat. – Agerpres.ro

Exit mobile version