Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că începând din această dimineață, toate drumurile naționale și autostrăzile din zona de nord a Bulgariei sunt închise pe toate direcțiile, pentru toate tipurile de mijloace de transport.În același timp, circulația din/spre orașele Ruse, Silistra și Dobrici din R. Bulgaria este închisă pentru toate categoriile de mijloace de transport, precum și circulația vehiculelor de marfă din zona Calafat – Vidin, către interiorul Bulgariei.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră bulgare, iar conducătorii auto care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la granița cu R. Bulgaria sunt informați de către polițiștii de frontieră cu privire la aceste restricții de trafic din tara vecina.
Aproape 100 de români, între care 20 de copii, și mai multe vehicule cu numere de înmatriculare din România au rămas blocați ieri în Bulgaria, din cauza viscolului puternic. Autoritățile bulgare au transmis că un echipaj de poliție și un utilaj de deszăpezire i-au însoțit pe traseul Dobrici-Balcic-Vama Veche, de unde au fost preluați de polițiștii români.
MAE a emis încă din 5 ianuarie o atenționare de călătorie adresată românilor care vor să ajungă în Bulgaria sau doar să o tranziteze, dat fiind condițiile meteorologice.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară Ambasadei României în Republica Bulgaria apelând +359 879 440 758 (telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice) sau +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Informaţii referitoare la condiţiile meteorologice şi restricţiile de circulaţie impuse de autorităţile bulgare sunt actualizate şi postate constant pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe, la rubrica Sfaturi şi alerte de călătorie – http://www.mae.ro/travel- alerts.