Acasă Europa Restricţiile pentru camioane pe teritoriul Ungariei se ridică în această seară –...

Restricţiile pentru camioane pe teritoriul Ungariei se ridică în această seară – Posibili timpi de aşteptare

În data de 07.11.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 52.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 23.000 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 27.300 persoane cu 11.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 25.600  persoane cu 11.200 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 22.400 de persoane şi 11.400 de mijloace de transport (5.100 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.700 de persoane cu 6.000 mijloace de transport.

Poliția de Frontieră reamintește că, în intervalul cuprins între 07.11.2020 (ora 23.00) – 08.11.2020 (ora 23.00), autoritățile ungare își mențin, ca în fiecare sfârșit de săptămână, restricțiile care vizează traficul pentru vehiculele de transport marfă, fapt care generează creșteri ale valorilor de trafic în ceea ce privește această categorie de mijloace de transport, cu precădere pe sensul de ieșire din țară, începând cu seara zilei de azi.

Pentru evitarea timpilor de așteptare ridicați, care s-ar putea forma la ridicarea restricțiilor și reluarea traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru aceste mijloace de transport.

În continuare se recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 29 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 22 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 135.500 lei, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la aproximativ 9.700 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 38 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a șapte cetăţeni români din diferite motive legale.