Rețeaua CEEPUS Teaching and Learning Bioanalysis, coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, a obținut Premiul Miniștrilor din țările participante la Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS).Distincția recompensează activitatea de cercetare desfășurată în cadrul rețelei în anul universitar 2015 – 2016. Premiul a fost acordat cu prilejul celei de-a XX-a reuniuni a Comitetului Mixt al miniștrilor din țările participante la programul CEEPUS, organizată de Biroul Central din Austria.
”Este o onoare și în același timp o bucurie deosebită pentru rețeaua noastră câștigarea acestui premiu, care confirmă încă o dată excelența în activitățile desfășurate în cadrul rețelei. Doresc să le mulțumesc coordonatorilor locali, membrilor activi ai rețelei, dar nu în ultimul rând Biroului Central CEEPUS și Birourilor Naționale CEEPUS pentru implicare și sprijin”, a declarat prof. Gabriella Donáth-Nagy, coordonatorul rețelei de la nivelul UMF Târgu Mureș.
Ministrul Educației Naționale Pavel Năstase i-a felicitat pe câștigători, apreciind că este un succes important pentru cercetarea științifică din universitățile românești și o recunoaștere a muncii depuse în aceste centre.
Rețeaua Teaching and Learning Bioanalysis, cu o vechime de 17 ani, are ca principal scop împărtășirea cunoștințelor din domeniul bioanalizei între instituțiile partenere. Domeniile de cercetare sunt separatologia științifică (cromatografie, electroforeză, electrocromatografie), metodologia bioanalitică și analiza clinică & farmaceutică. Pe lângă partea de cercetare, activitățile desfășurate presupun și mobilități ale cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor și studenților la alte centre-partenere externe și schimburi de experiență în cadrul școlilor de vară de bioanaliză, organizate anual.
Din rețea fac parte alte 17 universități: Universitatea din Graz (Austria), Universitatea din Viena (Austria), Universitatea Tehnologică din Graz, Universitatea de Sud-Vest „Neofit Rilski” din Blagoevgrad (Bulgaria), Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea Charles (Cehia), Universitatea din Debrecen (Ungaria), Universitatea din Pécs (Ungaria), Universitatea Sts. Cyril și Methodius din Skopje (Macedonia), Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemitanu” din Republica Moldova, Universitatea din Varșovia (Polonia), Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Comenius din Bratislava (Slovacia) și Universitatea J. Selye University (Slovacia).
CEEPUS este un program regional de mobilităţi academice care se derulează în Europa Centrală şi de Est din 1993, căruia România i s-a alăturat în anul 1998. Activităţile sale includ stagii universitare, postuniversitare, cursuri intensive, cursuri de limbă, excursii studenţeşti, activităţi de predare, precum și întâlniri de coordonare a rețelelor.