Site icon TIMP ROMÂNESC

Reuniune din cadrul campaniei MAE „Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021” în Republica Franceză

Ministerul Afacerilor Externe a organizat o nouă reuniune din cadrul campaniei „Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021”, în format hibrid, cu membrii comunității și ai mediului asociativ românesc din Republica Franceză. Din partea MAE, la eveniment au participat directorul general al Departamentului Consular, reprezentanți ai misiunii diplomatice și oficiilor consulare ale României din Republica Franceză (Ambasada României la Paris, Consulatul General al României la Lyon, Consulatul General al României la Marsilia și Consulatul General al României la Strasbourg). Totodată, la discuții a participat ambasadorul României în Republica Franceză, Luca Niculescu, precum și atașatul pentru probleme de muncă din cadrul Ambasadei României la Paris.

Pe parcursul acestei reuniuni, reprezentanții mediului asociativ românesc au semnalat o serie de aspecte privind necesitatea extinderii rețelei consulare, coroborată cu asigurarea necesarului de personal consular în cadrul misiunilor, prestarea serviciilor consulare prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro), debirocratizarea serviciilor inclusiv prin transmiterea documentelor prin intermediul serviciilor poștale/curierat rapid, aspecte legate de muncă și protecție socială, necesitatea îmbunătățirii mijloacelor de comunicare prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și alte teme de interes pentru membrii comunității românești din Republica Franceză.

Reprezentanții misiunii diplomatice și ai oficiilor consulare ale României din Republica Franceză au prezentat proiectele pe care le au în derulare pentru sprijinirea membrilor comunității românești, inclusiv planul pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) din toamna acestui an, răspunzând punctual solicitărilor de informații primite din partea participanților. De asemenea, a fost realizată o scurtă trecere în revistă a principalelor proiecte ale MAE în ceea ce privește extinderea și modernizarea rețelei consulare a României, procesul de debirocratizare și digitalizare a serviciilor consulare și proiectele de îmbunătățire a sistemelor informatice din cadrul platformei E-Cons, în special www.econsulat.ro și Call Center. Cu referire la situația rețelei consulare românești din Republica Franceză, au fost prezentate demersurile de extindere a acesteia, cu accent pe operațiunile de relocare temporară a spațiului de lucru cu publicul al Consulatului General al României la Marsilia într-un sediu modern și cu o infrastructură adecvată, precum și cu privire la operaționalizarea Consulatului General al României la Paris și a Consulatului General al României la Nantes, a căror deschidere este programată pentru acest an, respectiv 2022.

Pe parcursul reuniunii, reprezentanții MAE și membrii comunității românești au dialogat deschis și punctual pe problemele cu care se confruntă cetățenii români din Franța.

Evenimentul a fost accesibil pe paginile de socializare ale Departamentului Consular și a Ambasadei României în Republica Franceză.

Următoarea reuniune din cadrul campaniei „Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021” va avea loc cu reprezentanții mediului asociativ din Republica Elenă, urmând ca detaliile acestei reuniuni să fie comunicate în timp util.

Exit mobile version