Vineri, 19 aprilie, a avut loc o reuniune extraordinară a Consiliului NATO – Ucraina, în format apărare, care s-a desfășurat în sistem de videoconferință. Ministerul Apărării Naționale a fost reprezentat de secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru.
În cadrul întâlnirii, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a intervenit de la Kiev, apelând la statele aliate să intensifice sprijinul acordat Ucrainei, cu un accent deosebit pe consolidarea apărării antiaeriene. Președintele Zelensky a evidențiat agresivitatea crescută a atacurilor asupra infrastructurii civile vitale din Ucraina.
Aliații au raspuns cu angajamente de a intensifica sprijinul, exprimându-si solidaritatea cu poporul ucrainean, ce se confruntă cu provocări semnificative. Discuțiile au inclus soluții de a furniza Ucrainei sisteme militare avansate și asistență financiară suplimentară.
Secretarul de stat român a reiterat sprijinul constant al României pentru Ucraina și a subliniat necesitatea de a identifica rapid soluții pentru reducerea deficitului de capabilități de apărare antiaeriană. România rămâne dedicată susținerii eforturilor internaționale de a asigura securitatea și stabilitatea în regiune.