În perioada 27-29 mai 2019, orașul Arad a fost gazda Reuniunii informale a Grupurilor de lucru ale Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMCWG și EUMCWG/HTF), organizată de Statul Major al Apărării, sub egida deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (PRES RO).
La reuniune au participat experți din statele membre ale UE, din Statul Major Militar al UE (EUMS) și o delegație română, condusă de generalul-maior Iulian Berdilă, șeful Direcției planificare strategică din Statul Major al Apărării.
Activitățile fac parte din Calendarul reuniunilor informale organizate în România pe durata PRES RO și contribuie la îndeplinirea priorităților din Pilonul 3 „Europa, actor global”, prin care România sprijină continuarea consolidării rolului global al UE prin promovarea politicii de extindere, prin acțiunea Uniunii în vecinătate, prin continuarea procesului de implementare a Strategiei Globale, prin asigurarea resurselor necesare la nivelul Uniunii și prin implementarea angajamentelor globale ale Uniunii Europene.
În 28 mai, delegația a efectuat o vizită de lucru la Centrul de Excelență al NATO în domeniul HUMINT (HCOE) de la Oradea, unde au fost prezentate rolul și contribuția centrului în NATO, iar ulterior a avut loc o sesiune de lucru pe tema cooperării NATO-UE în domeniul hibrid.
Ca organism de sprijin al Comitetului Militar al UE (EUMC), Grupul de lucru al Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMCWG) îndeplinește sarcinile i-au fost încredințate de EUMC și raportează către EUMC. Pe baza unui mandat, efectuează o examinare aprofundată și poartă discuții cu privire la propuneri și/sau documente cu privire la toate aspectele militare din cadrul UE, cu scopul de a ajunge la un consens.
Grupul de lucru al Comitetului Militar al Uniunii Europene/ Grupul operativ pentru obiectivul global (EUMCWG/HTF) este un grup de experți care se ocupă cu dezvoltarea capabilităților. Este grupul de lucru al EUMC în ceea ce privește toate aspectele dezvoltării capabilităților pentru care are responsabilitate. În plus, i-au fost încredințate atribuții care acoperă o serie mai largă de chestiuni legate de capabilități în pregătirea deciziilor EUMC.