Site icon TIMP ROMÂNESC

Reuniune informală a șefului diplomației britanice cu omologii din Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria

Duminică, 15 octombrie 2017, la Londra, a avut loc o reuniune informală a ministrului de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, cu omologii săi din Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Organizată la invitația oficialului britanic, întrevederea a oferit prilejul unui schimb de opinii pe teme de actualitate privind securitatea europeană și internațională. Au fost abordate, printre altele, stadiul implementării deciziilor Summit-ului NATO de la Varșovia, evoluțiile regionale de securitate (Balcanii de Vest, vecinătatea estică, inclusiv Marea Neagră), dosarul nuclear iranian și situația din Peninsula Coreeană.

A reieșit sprijinul general pentru aprofundarea relației UE – NATO, pentru asigurarea securității europene, a gestionării comune a amenințărilor de securitate de pe flancul estic și consolidarea rezilienței statelor din regiune, precizează MAE.

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu a subliniat importanța parteneriatului strategic cu Marea Britanie, a gradului ridicat de convergență între pozițiile de politică externă și securitate ale României, respectiv Marii Britanii, aceasta din urmă având una dintre cele mai importante prezențe militare aliate în regiunea Mării Negre, pe toate categoriile de arme.

Ministrul a reiterat interesul părții române de a dezvolta, în continuare, propriul parteneriat strategic cu Marea Britanie, în deplină coerență și consecvență cu dezideratul menținerii unității europene și susținerii ambițiilor viitoare ale UE, de consolidare a dimensiunii de securitate și apărare.

Reuniunea nu și-a propus să discute aspecte legate de dosarul BREXIT, pentru care există un cadru special de negocieri, iar statele membre ale UE au încredințat un mandat clar negociatorului șef Michel Barnier.

Exit mobile version