Site icon TIMP ROMÂNESC

Reuniunea anuală a Comisiilor pentru apărare și securitate din Balcanii de Vest

În perioada 24-26 iunie 2018 s-a desfășurat, la Skopje (Macedonia), reuniunea anuală a Comisiilor pentru apărare și securitate din Balcanii de Vest, eveniment organizat de Centrul pentru cooperare în domeniul securității – RACVIAC, în cooperare cu Adunarea Națională a Macedoniei, Centrul de la Geneva pentru controlul democratic al forțelor armate – DCAF și misiunea OSCE din Macedonia. Din partea Parlamentului României a participat deputatul Nicolae Daniel Popescu, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților.Principalul obiectiv al reuniunii parlamentare a fost naliza mecanismelor și bunelor practici de control parlamentar asupra instituțiilor din domeniu, focusându-se pe provocările contemporane ale mediului de securitate din sud-estul Europei, dar și pe rolul parlamentelor naționale în controlul asupra noilor tipuri de misiuni militare non-tradiționale sau în reforma sectorului de securitate.

În context, deputatul Daniel Popescu a împărtășit experiența națională și lecțiile învățate în ceea ce privește reforma legislativă și activitatea de control parlamentar, dar și acțiunile desfășurate de Comisie pe dimensiunea diplomației parlamentare, subliniind importanța unor astfel de reuniuni interparlamentare menite să sporească cooperarea regională ca instrument de asigurare a stabilității și securității în Europa de sud-est, dar și catalizator al procesului de integrare al statelor din vecinătatea României. Totodată, pe fondul schimbărilor substanţiale din mediul de securitate și al redefinirii echilibrului strategic în zonă, a exprimat interesul pentru întărirea cooperării practice cu statele partenere din regiune, inclusiv prin acțiuni parlamentare bi și multilaterale, inițiativă care va constitui una dintre prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Exit mobile version