Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu, împreună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken au găzduit joi, 21 septembrie 2023, Reuniunea ministerială a Rețelei globale a punctelor focale naționale pentru tema Femeile, pacea și securitatea, la sediul ONU de la New York, în marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU. Acest eveniment a fost organizat în contextul deținerii, pe parcursul anului 2023, de către România și SUA a co-președinției Rețelei globale a punctelor focale naționale pentru tema Femeile, pacea și securitatea, ca o confirmare a angajamentului celor două state de a contribui la promovarea implementării la nivel global a Agendei ONU privind Femeile, pacea și securitatea.
În intervenția sa, ministrul de externe Luminița Odobescu a subliniat importanța Agendei ONU privind Femeile, pacea și securitatea la creșterea implicării femeilor în procesele de luare a deciziilor privind pacea și securitatea internă și internațională. Ministrul român de externe a arătat că subiectul este cu atât mai important în contextul războiului din Ucraina, care afectează în mod substanțial femeile din acest stat.
În acest context, ministrul român a informat despre eforturile și progresele înregistrate de România în implementarea Agendei ONU privind Femeile pacea și securitatea, prin adoptarea în anul 2020 a primei Strategii Naționale și a Planului Național de Acțiune în acest domeniu, pe perioada 2020-2023, precum și coordonarea interinstituțională în îndeplinirea acestor obiective.
De asemenea, ministrul român a accentuat că egalitatea de gen este fundamentul construirii unor societăți reziliente. Totodată, a adresat invitația ca punctele focale naționale să continue schimbul de idei și experiențe la reuniunea Rețelei globale care va fi organizată la București, în perioada 7-9 noiembrie 2023.
Secretarul de stat american Antony Blinken a mulțumit în mod deosebit României pentru co-președinția rețelei globale Rețelei globale a punctelor focale naționale pentru tema Femeile, pacea și securitatea, punând accent pe relevanța implementării acestei agende pentru a asigura societăți incluzive și reziliente.
Intervenția video a ministrului afacerilor externe în deschiderea a reuniunii ministeriale a Rețelei globale a punctelor focale naționale pentru tema femeile, pacea și securitatea, este disponibilă aici: https://www.mae.ro/node/62914.
Tema „Femeile, pacea și securitatea” a apărut în dezbaterea ONU prin adoptarea rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate, la 31 octombrie 2000. Pe parcursul a două decenii, Consiliul de Securitate a mai adoptat opt rezoluții pe această temă care au condus la constituirea unei Agende a ONU privind Femeile, pacea și securitatea.
La inițiativa Spaniei, a fost constituită Rețeaua Globală a Punctelor Focale Naționale, în anul 2016, în cadrul unei reuniuni organizate la Almeria. Este o structură flexibilă, cu reuniuni anuale în care se dezbat experiențele naționale în implementarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU 1325/2000. Organizarea reuniunilor revine celor doi co-președinți, stabiliți pe o perioadă de 1 an calendaristic. Secretariatul Rețelei Globale este asigurat de UN Women.