Site icon TIMP ROMÂNESC

Revoluţia din 1989, istoria ca autobiografie – carte și film la Londra

Revoluţia din 1989, istoria ca autobiografie – carte și film la Londra

Evenimentul dedicat Revoluţiei din decembrie 1989, moment crucial pentru istoria noastră naţională, organizat de Institutul Cultural Român, s-a desfăşurat, ieri, la Londra.. Prezentarea a oferit publicului britanic o privire introspectivă asupra suferinţelor din timpul regimului comunist, prin vocea artistei Mariana Gordan, autoarea volumului „State Property”, publicat anul acesta la editura Charmides, şi prin drama tulburătoare din filmul „Vulpe-vânător”, regizat de Stere Gulea în 1993, o prelucrare a romanului „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” de Herta Müller.  

Cartea Marianei Gordan este o prezentare desăvârşită a exilului, un volum autobiografic inspirat din experienţele autoarei în România comunistă, lupta cu Securitatea şi provocările imigrării în Marea Britanie. În aproape 250 de pagini, textul forează în universul unei existenţe zbuciumate, marcată de angoasele refugiului şi reinventării de sine într-un spaţiu străin.

Autoarea este la prima apariţie editorială, fiind cunoscută mai ales ca artistă activând în medii diverse precum pictura, sculptura şi regia de film. Pasiunea sa pentru artă şi experiment au dus la realizarea unor lucrări importante în Londra, precum mozaicurile din staţiile de metrou Tottenham Court Road şi Finsbury Park, basoreliefurile de bronz pentru clădirea B.T. Docklands sau desenele pentru echipa de rugby „All Blacks”. Mariana Gordan trăieşte la Londra, dar are frecvent expoziţii atât în România cât şi în Europa.

Inspirat de evenimentele premergătoare revoltei timişorenilor din decembrie 1989, filmul „Vulpe-vânător” evocă viaţa unei tinere profesoare care intră în atenția Securităţii, cu întreg arsenalul său de presiuni psihologice. Existenţa profesoarei este astfel dominată de  ura faţă de dictatura comunistă şi faţă de autoritatea brutală a acesteia, iar surpriza apare după căderea lui Ceauşescu, când descoperă că n-a scăpat de urmărirea Securităţii.  Filmul este unul dintre primele din cinematografia românească de după 1989, care portretizează regimul de teroare din timpul dictaturii comuniste.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe acordate de Mariana Gordan cu un pahar de vin românesc, covrigi, mere şi nuci oferite publicului conform tradiţiilor de Crăciun.

Exit mobile version