Site icon TIMP ROMÂNESC

Român mort într-un accident feroviar petrecut în Italia

Foto: http://www.torinotoday.it

Cel puţin două persoane au decedat, printre care şi un român, iar alte 18 au fost rănite, după ce un tren de pasageri a intrat în coliziune cu un camion cu remorcă în apropiere de oraşul italian Torino, scrie presa italiană.

Printre persoanele decedate se numără şi un mecanic al trenului care a lovit un camion ce staţiona pe linia de cale ferată. Trei vagoane au deraiat în urma impactului.

Potrivit oficialilor de la ambulanţă, cei mai mulţi răniţi nu sunt în stare critică. Şoferul camionului a scăpat nevătămat, relatează agenţia de ştiri ANSA, precizând că autovehicul era înmatriculat în Lituania şi se îndrepta spre un depozit aflat în zonă.

Conform presei italiene, a doua persoană decedată este un cetăţean român care conducea un vehicul ce însoţea camionul implicat în accident. Românul, în vârstă de 64 de ani, locuia în oraşul Busto Arsizio (Varese).

La bord se aflau în jur de patruzeci de persoane în momentul impactului. Potrivit primelor impresii, accidentul nu putea fi evitat. În ciuda faptului că mecanicul locomotivei a observat maşina de mare tonaj şi a tras frâna de urgenţă, impactul a fost destul de puternic.

Mecanicul de tren a decedat în momentul impactului, iar românul a fost transportat de urgenţă la un spital din Torino, însă a decedat în scurt timp din cauza rănilor suferite. Sursa: Mediafax

Exit mobile version