Iancu Dumitrescu şi Ana-Maria Avram, doi dintre liderii internaţionali indisputabili ai curentul hiperspectral – formă muzicală de avangardă, bazată pe experimentele cele mai inovatoare din domeniul acustic și pe o înțelegere mistică a sunetului, se află la Reykjavik ca invitaţi de onoare ai curatorului festivalului „Tectonics” şi dirijor al Orchestrei Simfonice Islandeze, Ilan Volkov.
Pe 12 aprilie, la Opera Naţională HARPA, Orchestra Simfonică Islandeză a interpretat în premieră mondială două dintre lucrările compozitorilor români.
Festivalul „Tectonics” este unul de tradiţie pentru muzica de avangardă şi este prezentat nu numai la Reykjavik, ci şi în Scoţia, Israel şi Australia. În afara celor doi români, ediţia de anul acesta, care s-a desfăşurat în perioada 10-12 aprilie, unde au fost prezente nume importante ale experimentului muzical contemporan precum Cathy Milliken, Alvin Lucier, Liz Harris şi Angela Rawlings.
Prezenţa lui Iancu Dumitrescu şi a Anei Maria Avram în cadrul acestui festival este o continuare a efortului de promovare a culturii române în capitala islandeză care a culminat cu organizarea, anul trecut în luna octombrie, a unui adevărat festival al culturii române cuprinzând evenimente muzicale, literare, cinematografice, academice şi de promovare turistică reunite sub numele de Zilele Culturii Române la Reykjavik.
Compozitorul, muzicologul şi dirijorul român Iancu Dumitrescu este unul din cei mai de seamă reprezentanţi, la scară mondială, ai curentului spectral/hiperspectral în muzică și fondator, în 1976, al Ansamblului Hyperion. Întreaga sa operă este bazată pe principiul fenomenologic, pe care Dumitrescu l-a adoptat de la maestrul său, Sergiu Celibidache. Compozițiile sale au fost interpretate de solişti, dirijori şi ansambluri celebre din întreaga lume, printre care London Sinfonietta (Londra), „iO” String Quartet (New York), Musiques Nouvelles (Bruxelles), Ensemble Mosaik (Berlin) şi Le Balcon (Paris).
Compozitoarea, pianista şi dirijoarea Ana-Maria Avram a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti şi are un doctorat în estetică muzicală la Universitatea Sorbonna. Membră a Ansamblului Hyperion începând cu anul 1988, Ana-Maria Avram reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica românească actuală. Creaţia sa, cuprinzând peste 130 de opusuri simfonice şi camerale, este bazată pe o sinteză originală de surse electro-acustice şi experimentale.