România a participat luni, 9 august 2021, la dezbaterea deschisă a Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU) având ca temă „consolidarea securității maritime: expresie a cooperării internaționale”. Reuniunea s-a desfășurat în format videoconferință, iar statele membre ONU nereprezentate în Consiliu și observatorii au putut transmite declarații scrise.
Cele 15 state membre ale CS ONU au luat cuvântul și au susținut necesitatea consolidării cooperării regionale și internaționale în domeniul securității maritime în vederea combaterii criminalității transfrontaliere și a asigurării protecției mediului marin, precum și importanța promovării și punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei ONU privind Dreptul Mării (UNCLOS), în special a libertăţii de navigaţie.
Intervenţia României, înregistrată în cadrul documentelor oficiale ale reuniunii, a reiterat poziţia de condamnare fermă a oricăror acte de agresiune care reprezintă încălcări ale principiilor şi normelor de drept internaţional şi a exprimat preocupare faţă de efectele negative ale acestor acte asupra securităţii regionale şi internaţionale. Atacul asupra vasului „Mercer Street” reprezintă o amenințare la adresa păcii și o încălcare flagrantă a normelor relevante de drept internaţional. România a subliniat importanța garantării libertății de navigație, precum și a siguranței și securității vaselor comerciale, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu prevederile Convenţiei ONU privind Dreptul Mării (UNCLOS).
De asemenea, în cadrul intervenției transmise în numele statelor membre, Uniunea Europeană a condamnat atacul asupra vasului „Mercer Street” și a pledat pentru respectarea principiilor și normelor dreptului internațional.
La dezbaterea deschisă, prezidată de prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, statele membre ale CS ONU au fost reprezentate la nivel înalt, printre vorbitori figurând Președinții Rusiei și Kenyei, Prim-ministrul Vietnamului, Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, ministrul apărării din Marea Britanie, Ben Wallace și miniștrii de externe ai Estoniei, Franței, Norvegiei și Mexicului.
Dezbaterea deschisă a CS ONU pe tema consolidării securităţii maritime a avut loc la iniţiativa Indiei, preşedinţia în exerciţiu a Consiliului de Securitate pentru luna august 2021. Obiectivul reuniunii a vizat identificarea unor modalități de creare a unui cadru pentru îmbunătățirea coordonării și răspunsurilor la amenințările netradiționale din domeniul securității maritime.
MAE reamintește că, în cursul zilei de 3 august 2021, reprezentanții permanenți ai României și Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe lângă Organizația Națiunilor Unite, împreună cu reprezentantul permanent al Liberiei (statul de pavilion al vasului), au semnat o scrisoare comună adresată Președintelui Consiliului de Securitate al ONU și Secretarului General al ONU pe tema atacului împotriva vasului „MercerStreet” (https://www.mae.ro/node/56352).