Ministrul de externe Titus Corlăţean a avut întrevederi, la ONU, cu secretarul de stat american John Kerry, dar şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA. România aşteaptă o prezenţă americană importantă la pornirea lucrărilor la scutul antirachetă de la Deveselu – spune ministrul de externe, Titus Corlăţean. Construcţia ar urma să înceapă în această toamnă. Declaraţia a fost făcută pentru Radio România Actualităţi în contextul discuţiilor care au loc săptămâna aceasta la ONU, unde ministrul de externe român a avut întrevederi şi cu secretarul de stat american John Kerry.
Potrivit RRA, în afară de subiectele de pe agenda Adunării Generale ONU, ale cărei dezbateri au pornit săptămâna aceasta la New York, ministrul de Externe Titus Corlăţean spune că a discutat cu secretarul de stat John Kerry şi despre posturile de ambasador din cele două ţări.
„Aşteptăm cu interes desemnarea noului ambasador al SUA la Bucureşti şi aştept confirmarea agreementului pe care partea americană urmează să-l transmită Bucureştiului pentru noul ambasador desemnat de România la Washington, domnul Iulian Buga”, spus Corlăţean.
Ministrul de externe român nu a dorit să facă public numele oficialului american care va veni în România.
Titus Corlăţean a avut discuţii la New York şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA. Reprezentanţi ai Consiliului de Afaceri Româno-American urmează să vină toamna aceasta la Bucureşti pentru noi discuţii, a spus ministrul.
„Intenţia este să putem coopta în acel grup de lucru româno-american, acel task-force care pune în practică declaraţia privind Parteneriatul Strategic Româno-American la capitolul economic, să asociem şi această prezenţă a unor corporaţii americane care sunt direct interesate în creşterea investiţiilor în România. E un lucru care poate genera locuri de muncă şi care poate genera creştere economică”, a susţinut Corlăţean.
Ministrul de externe mai spune că oamenii de afaceri s-au arătat interesaţi în cadrul discuţiilor şi de evoluţia proiectului de la Roşia Montană.