Site icon TIMP ROMÂNESC

România: Cărți de neuitat la Târgul Internațional de Carte de la Viena

Sub motto-ul „România. Cărți de neuitat / Rumänien. Unvergessliche Bücher”, literatura română are și anul acesta o prezență însemnată la Târgul Internațional de Carte de la Viena– Buch Wien, cel mai important proiect de profil din spațiul cultural austriac, care are loc între 20-24 noiembrie 2024 în complexul expozițional Messe Wien.

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) și ICR Viena, continuă prezența României la acest eveniment major cu un stand propriu (standul B15) și un program bogat de evenimente literare: Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Dana Grigorcea își prezintă cele mai recente opere traduse în limba germană, în cadrul evenimentelor organizate în parteneriat cu Zsolnay Verlag, Penguin Verlag, 3sat și Donau Lounge.

La standul României, vizitatorii pot găsi o selecție reprezentativă de titluri semnate de autori români și traduse în limba germană, cărți și albume apărute la Editura Institutului Cultural Român, traduceri publicate prin programele CENNAC, precum și volume din fondul de carte al Institutului Cultural Român de la Viena și cărți puse la dispoziție de editurile partenere. De asemenea, vor fi promovate cele două programe ale Institutului Cultural Român adresate editurilor din afara țării – Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania –cu scopul de a facilita accesul publicului străin la cultura română, prin sprijinirea traducerilor din autori români şi a publicaţiilor (albume, reviste de studii, suplimente tematice etc.) dedicate culturii şi civilizaţiei româneşti.

Pe 23 noiembrie, de la ora 17.00, la 3sat Lounge din cadrul târgului, scriitoarea Dana Grigorcea își prezintă cel mai recent roman în limba germană, „Das Gewicht eines Vogels beim Fliegen” (Penguin Verlag), într-un eveniment moderat de jurnalistul Ernst A. Grandits, gazda emisiunii Kulturzeit de la 3sat.

Cea de-a XVI-a ediție a Buch Wien reunește peste 500 de scriitori, editori, traducători și librari din 27 de țări, sute de edituri expozante, în cadrul Târgului organizându-se peste 400 de discuții, lansări, mese rotunde și prelegeri care vor lua pulsul pieței de carte internaționale. Participarea României la Târgul Internațional de Carte de la Viena continuă strategia de promovare a literaturii române în străinătate și consolidează vizibilitatea literaturii române contemporane pe piața de carte din spațiul de limbă germană.

 

Exit mobile version