Ceremonia organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a început, luni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Evenimentul a debutat cu un ceremonial de prezentare a steagului României şi cel al NATO, precum şi cu intonarea imnului naţional al României şi cel al Alianţei Nord Atlantice.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directorul SRI, George Maior, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriş, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, precum şi miniştrii de Interne, Gabriel Oprea, şi al Apărării, Mircea Duşa.
În deschiderea ceremoniei, au fost omagiaţi militarii români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, numele acestora fiind citite, iar fotografiile lor apărând pe un videoproiector.
Participanţii la ceremonie au păstrat un moment de reculegere în memoria acestora.