În perioada 22-24 ianuarie 2016, o delegație condusă de ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, din care fac parte consilierul de stat Sandra Pralong, șef al Departamentului pentru Relația cu Românii din afara Granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale, senatorul Iulian Cristache, membru al Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senatul României și secretarul de stat Cezar-Radu Soare, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, efectuează o vizită oficială în Ucraina.
Discuțiile purtate au vizat aspecte incluse în agenda bilaterală, oficialul român reafirmând sprijinul României pentru parcursul pro-european al Ucrainei, precum și disponibilitatea de a oferi expertiză în procesul de extindere a reformelor interne privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, în conformitate cu nevoile comunităților, dar și cu normele europene. De asemenea, a fost subliniată importanța reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucraineană pe problemele asigurării drepturilor minorităţilor naţionale.
Programul vizitei a mai inclus întâlniri cu Grigore Timiș, deputat în Rada Supremă și etnic român, copreședinte al Grupului parlamentar de prietenie România-Ucraina, și cu membri ai comunității românești din Kiev. Cu această ocazie, ministrul delegat Dan Stoenescu reafirmat susținerea pentru comunitatea românească din Ucraina, parte integrantă a identității româneşti. În acest sens, demnitarul român a reliefat angajamentul ferm al României pentru apărarea drepturilor și păstrarea valorilor identitare ale persoanelor aparținând minorității naționale românești din Ucraina.
Pe agenda vizitei oficiale se află întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din regiunea Odessa, precum și cu autorități locale.