Pentagonul a fost de acord să înceapă implementarea unui sistem de apărare antirachetă în România, de la începutul lunii octombrie, scrie worldtribune.com. Sistemul de apărare antirachetă al SUA va fi instalat la baza militară Deveselu din sudul României, punând România înaintea Poloniei şi Cehiei, ca prima ţară fostă comunistă din Europa pentru implementarea de interceptori tereştri antirachetă. Acest eveniment cu siguranţă va irita Rusia, care vede orice sistem de apărare antirachetă al SUA în fosta sa sferă de influenţă în Europa ca pe o provocare la adresa securităţii sale naţionale. Acordul bilateral pentru amplasarea de interceptoare de rachete în România a fost semnat la Pentagon, pe 12 septembrie 2011, la o zi după aniversarea a 10 ani de la atentatele din 11 septembrie. Interceptoarele includ sistemul de apărare antirachetă terestru SM-3.