Site icon TIMP ROMÂNESC

România exportă apă

România a reluat exportul sezonier de apă pentru irigații în Ungaria, ascrie agrointel.ro. Contractul încheiat în urmp cu 30 de ani,aduce statului român doar 100.000 de euro. Apa care ajunge în Ungaria provine din râul Mureș și este pompată pe un canal lung de 50 de kilometri, care trece granița aproape de punctul de frontiera de la Turnu și ajunge în localitatea Mezohegyes. În baza contractului, partea română se obligă sa pompeze anual o cantitate de cel puţin 1,7 milioane metri cubi de apă.

Dacă ungurii se bucură din plin de apa Mureșului, nu la fel se poate spune despre fermierii români din zonă. Agricultorii din județul Arad nu se înghesuie sa cumpere apă de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, cea care se ocupă de irigaţii. Doar două asociații de agricultori, care cuprind aproximativ zece la sută din terenul arabil al județului, au încheiat astfel de contracte. Şi asta din cauza costurilor ridicate.

Situaţia din Arad nu este unică. Şi fermierii din judeţul Dolj evită să cumpere apă de la stat, deoarece ar fi nevoiţi să scumpească produsele pentru a acoperi costurile. Aşa că din 160.000 de hectare de teren agricol, doar 18.000 sunt irigate.

Exit mobile version