Începând cu 1 iulie 2018, Bulgaria a predat Președinția Consiliului Uniunii Europene Austriei, după șase luni de eforturi prin care a încercat să promoveze unitatea sub sloganul ”Uniți suntem puternici“.România felicită în acest sens Bulgaria pentru munca depusă cu ocazia primei sale președinții, în care a pus accentul pe nevoia unei colaborări mai strânse cu țările din Balcanii de Vest. Începând de astăzi intrăm într-un nou ciclu de discuții condus de Austria, care exercită pentru a treia oară mandatul de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, ca parte a Trio-ului de Președinții alcătuit din Estonia-Bulgaria-Austria. De asemeneea, România salută dorința Austriei de a promova nevoia unei Europe care protejează și reiterăm importanța continuității între Trio-ul actual și cel din care face parte România. Urmează o perioadă importantă de dezbatere a viitorului Uniunii Europene, sub aspectul procesului de reflecţie cu privire la viitorul proiectului european şi al direcţiilor de evoluţie ale politicilor europene, care va pune bazele discuţiei liderilor de la Summit-ul european, de la Sibiu, din 9 mai 2019, din perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Totodată, următoarele luni sunt caracterizate de posibila finalizare a negocierilor asupra acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, într-un demers istoric, fără precedent, când unul dintre statele membre părăseşte blocul comunitar. Vorbim, de asemenea, de o perioadă importantă sub aspectul prioritizării direcţiilor de dezvoltare ale Uniunii, prin arhitectura viitorului cadru financiar multianual, care va implica negocieri intense la toate nivelurile.
Organizarea la Salzburg, în septembrie 2018, a unui Summit informal al șefilor de stat şi de guvern, dedicat securității, managementului frontierelor şi luptei împotriva migrației ilegale, corespunde intenției României de a discuta și pe perioada Președinției sale de siguranța Europei.
”Un element important în perioada următoare îl reprezintă rolul pe care România îl va juca, pe perioada Președinției Austriei la Consiliul Uniunii Europene, prin calitatea de «preşedinţie din umbră». Exercitarea acestei misiuni presupune participarea reprezentanţilor României, alături de cei ai Austriei, la toate negocierile în care este implicată Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Astfel, România va putea urmări îndeaproape ansamblul negocierilor în desfăşurare, ceea ce va contribui la evaluarea cât mai realistă a perspectivei de evoluţie a dosarelor europene pe parcursul propriului mandat la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Suntem convinși că prin cooperarea dintre Austria şi România, în contextul mandatelor noastre succesive la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, se va contribui totodată la consolidarea cooperării noastre în plan bilateral, cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung”, a explicat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.