România și Polonia sunt, după China, țările care trimit cei mai multi emigranți către statele bogate ale lumii, conform unui raport al Oficiului pentru Migrație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care reunește 33 din țările cele mai bogate ale lumii. Cu toate că încă nu este la același nivel ca înainte de recesiunea economică, emigrația către țările dezvoltate a început din nou să crească, arată Les Echos.
Imigrația anuală totală în țările OCDE se apropie de circa 4 milioane de persoane. În plus, potrivit sursei citate, forța de muncă sezonieră sau temporară se situează la 2 milioane de persoane, iar numărul studenților veniți din diferite țări ale lumii a depășit 2,6 milioane de persoane.
Raportul mai arată că numărul celor care cer azil a depășit cifra de 400.000 pentru prima oară din 2003, iar destinațiile lor principale sunt Statele Unite, Franța și Germania.
Italia a devenit astfel, a patra țară de emigrație mai ales din cauza faptului că există persoane din țările ”primăverii arabe”, care pot sosi în peninsulă lejer, traversând Marea Mediterană și solicită azil în această țară.
Datele raportului se referă la anul 2011 și sunt incluse în materialul de sinteză din 2013 al Oficiului pentru Migratie al OCDE.
Țările care trimit cei mai mulți emigranți sunt China (529.000 persoane), România și Polonia (310.000 emigranți).