Site icon TIMP ROMÂNESC

România încearcă să convingă Comisia Europeană că a progresat la capitolul Mediu

Marți, 30 ianuarie, în cadrul reuniunii de lucru privind calitatea aerului, organizată la Bruxelles la solicitarea comisarului european pentru Mediu, Afaceri Europene și Pescuit, Karmenu Vella, alături de reprezentanții autorităților publice centrale de mediu din Cehia, Germania, Spania, Franța, Italia, Ungaria, Slovacia și Marea Britanie, a participat și delegația României, condusă de secretarul de Stat Laurențiu Neculaescu.România a prezentat măsurile întreprinse și progresele înregistrate de autoritățile administrației publice locale și de cele de mediu cu privire la îmbunătățirea calității aerului și, implicit, a stării de sănătate a populației.

De asemenea, România a solicitat, sub mecanismul Evaluarea implementării legislației de mediu (EIR), sprijinul Comisiei oferit prin instrumentul TAIEX P2P (Peer to Peer) în domeniul calității aerului.

La finalul discuțiilor, tuturor statelor participante li s-a solicitat să transmită Comisiei, oficial, până luni, 5 februarie a.c., detalii privind aspectele prezentate pe parcursul întâlnirii.

În prezent, România face obiectul Cauzei 2009/2296 privind constatarea neîndeplinirii obligaţiilor consacrate de art. 13, alin. (1), coroborat cu Anexa XI și art. 23, alin. (1) din Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa (depăşirea în România a valorilor limită pentru indicatorul particule în suspensie – PM10)

Cauza 2009/2296 este o procedură de infringement aflată în etapa avizului motivat suplimentar.

Inițial, această procedură a vizat 17 zone şi aglomerări din România, pentru care s-au raportat Comisiei Europene depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorul PM10, pentru anii 2007 şi 2008.

În urma demersurilor realizate în contextul cauzei 2009/2296 și a informațiilor comunicate Comisiei,  obiectul procedurii de infringement a fost restrâns de la cele 17 zone şi aglomerări la 3 aglomerări: Bucureşti, Brașov şi Iaşi.

Exit mobile version