“Inițiativele României, în calitate de Președinție–în-Exercițiu a SEECP, au fost menite să sprijine, concret, eforturile statelor regiunii de apropiere de UE, acesta fiind și motivul focalizării agendei Președinției-în-Exercițiu pe acțiuni circumscrise capitolelor de negociere de aderare 23 și 24, capitole prioritare în noua abordare a Comisiei Europene privind extinderea”, a subliniat Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea SEECP.
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, preşedinte-în-exerciţiu al Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), a participat ieri, la reuniunea miniștrilor justiției și afacerilor interne din statele participante la SEECP, organizată de Ministerul Justiţiei și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul MAE. La reuniune au mai participat secretarul general al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale (RCC) Goran Svilanović, vicepreşedintele EUROJUST Vladislav Hamran şi directorul general al SELEC, Gürbüz Bahadir.
Cu acest prilej, preşedintele-în-exerciţiu al SEECP a transmis un mesaj privind importanţa consolidării cooperării regionale în Europa de Sud-Est ca element decisiv în continuarea apropierii de UE a statelor candidate sau aspirante la aderarea la Uniunea Europeană. Oficialul român a subliniat că reuniunea se înscrie în seria de acțiuni menite a contribui la implementarea priorităților Președinției-în-Exercițiu române a SEECP.
În intervenţia sa, ministrul Titus Corlăţean a subliniat: ”SEECP poate juca un rol important în crearea unui exemplu de succes de cooperare și dezvoltare democratică a unei regiuni stabile, sigure și prospere, cu un destin european comun”.
Demnitarul român şi-a exprimat convingerea că reuniunea ministerială de la Bucureşti va contribui la elaborarea unui Plan de Acțiune Regional comprehensiv care să se adreseze principalelor domenii cheie, precum: combaterea corupției și crimei organizate, managementul migrației și confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni.
SEECP este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată – singurul forum politic din sud-estul Europei gestionat exclusiv de statele din regiune. A fost înfiinţat în 1996, punându-se astfel bazele unei noi forme de cooperare după apariţia noilor state pe teritoriul fostei Iugoslavii. România exercită Preşedinţia-în-Exerciţiu a SEECP de la 1 iunie 2013, pentru un mandat de un an.