Site icon TIMP ROMÂNESC

România încurajează continuitatea traseului european pentru Rep. Moldova

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, pe 19 februarie, o convorbire telefonică cu Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Rep. Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu a adresat felicitări pentru reînvestirea în funcţie, în  noul Guvern de la Chişinău, şi a exprimat încrederea că această decizie va asigura continuitatea şi convergenţa demersului de ansamblu al Rep. Moldova de apropiere de Uniunea Europeană.

După rezultatele de excepţie atinse în anul 2014 pe calea europeană, pentru Rep. Moldova urmează acum o etapă în care va fi nevoie de eforturi susţinute în plan concret în aprofundarea procesului de asociere politică şi integrare economică cu Uniunea Europeană.

Cei doi miniştri au discutat pe marginea priorităţilor de acţiune în relaţia bilaterală, în planul dialogului politic. Natalia Gherman a acceptat cu plăcere invitaţia omologului român de a face o vizită la Bucureşti în viitorul apropiat.

De asemenea, miniştrii Bogdan Aurescu şi Natalia Gherman au analizat reperele agendei europene a Chişinăului şi au convenit organizarea, în perioada imediat următoare, a celei de-a treia reuniuni a Comisiei interguvernamentale bilaterale pentru integrarea europeană, co-prezidate de cei doi miniştri, care va avea loc la Bucureşti, respectiv a celei de-a zecea reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Rep. Moldova, mecanism de dialog cu caracter informal, deschis participării tuturor Statelor Membre UE interesate, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României şi Franţei, în marja unei reuniuni europene viitoare.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat angajamentul pentru susţinerea demersurilor concrete ale autorităţilor de la Chişinău în consolidarea parcursului european.

 

Exit mobile version