Agenda reuniunii CAE a inclus discuții despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Israel și din Fâșia Gaza, respectiv evoluțiile din Sahel.
Referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, miniștrii au avut un schimb de opinii cu ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, cu privire la evoluțiile recente din teren, respectiv la stadiul procesului de reformă din Ucraina.
Ministrul român de externe a accentuat necesitatea continuării susținute a sprijinului european pentru Ucraina. De asemenea, a subliniat importanța reuniunii Consiliului European (14-15 decembrie) pentru transmiterea unui semnal politic puternic de sprijin pentru Ucraina. A exprimat susținerea României pentru un acord al liderilor europeni pentru sprijinul financiar pentru Ucraina, inclusiv în cadrul Facilității Europene pentru Pace, precum și pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova.
Luminița Odobescu a exprimat susținerea pentru un acord politic rapid privind cel de-al 12-lea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei.
Referitor la situația din Israel și din Fâșia Gaza, ministrul român al afacerilor externe a evidențiat importanța poziționării unite și coerente a UE, având în vedere contextul regional foarte fragil. A pledat pentru menținerea unei coordonări apropiate cu parteneri cheie, în special cu SUA și cu țări din regiune, pentru evitarea escaladării sau extinderii conflictului. Ministrul Odobescu a reiterat solidaritatea cu Israel în reacție la atacurile teroriste comise de Hamas și dreptul Israelului la autoapărare, în conformitate cu prevederile dreptului internațional umanitar. A subliniat imperativul asigurării asistenței umanitare necesare în Gaza și al eliberării tuturor ostaticilor, fără precondiții. Totodată, ministrul român a reiterat sprijinul pentru un proces politic bazat pe soluția celor două state, pentru asigurarea păcii durabile și securității în regiune. De asemenea, a salutat noile măsuri restrictive privind combaterea terorismului în Orientul Mijlociu.
În marja reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, ministrul de externe Luminița Odobescu a participat la o întâlnire informală cu liderul opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, și la un mic dejun informal cu ministrul afacerilor externe din Armenia, Ararat Mirzoyan. Ministrul român de externe a sprijinit consolidarea cooperării politice și economice UE-Armenia prin implementarea Acordul de Parteneriat Amplu și Aprofundat (CEPA). Ministrul Odobescu a încurajat continuarea procesului de mediere între Armenia și Azerbaidjan, sub coordonarea Președintelui Consiliului European Charles Michel, cu obiectivul normalizării depline a relațiilor dintre cele două țări.