Site icon TIMP ROMÂNESC

România la târgurile de carte de la Frankfurt și Stuttgart

Literatura română se bucură în acest an de o prezenţă importantă la târgurile de carte din Germania. Prezenţa românească debutează în luna octombrie la târgul de carte de la Frankfurt, care reprezentă una dintre cele mai importante manifestări de profil din întreaga lume şi continuă în noiembrie şi decembrie la Stuttgart, unde România participă în calitate de ţară invitată de onoare.

la standul României din cadrul târgului de carte de la Frankfur, în perioada 9-13 octombrie,  vor fi lansate antologia Heimat – gerettete Zunge – Autoren aus Rumänien, volumul Die 53. Woche de Traian Pop Traian, ambele publicate la editura Pop din München, romanul Vieţile paralele de Florina Ilis şi volumul La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii, coordonată de Corina Bernic şi Ernest Wichner. Scriitoarea Nora Iuga va citi din jurnalul său Berlinul meu e un monolog precum şi câteva poezii noi scrise în limba germană.

În cadrul evenimentului intitulat „Doi poeţi în dialog”, Adrian Alui Gheorghe şi Nicolae Prelipceanu vor recita poezii atât în limba română cât şi în germană din cele mai recente volume pe care le-au publicat. Domeniul designului de carte va fi prezentat publicului prin intermediul expoziţiei „Best Book Design from Romania“, organizată de către Asociaţia Editorilor din România. În cadrul aceluiaşi târg de carte, scriitoarea Svetlana Cârstean va participa la expoziţia de fotografie „Care este rostul poeziei?” („Wozu Poesie?”). Organizată de Literaturwerkstatt Berlin, expoziţia documentează modul în care poeţii evaluează situaţia culturii şi societăţii în ţările lor de origine.

România a fost desemnată în acest an ţară invitată de onoare la târgul de carte de la Stuttgart. În deschiderea acestei manifestări va avea loc un concert susţinut de violoncelistul român Adrian Naidin. Standul României va fi vizitat de Ambasadorul României în Germania, E.S. Dr. Lazăr Comănescu şi reprezentanţi ai ICR Berlin. Pe parcursul a trei săptămâni (14 noiembrie – 8 decembrie 2013) vor fi prezentate numeroase cărţi în limba română, dar şi apariţii recente traduse în limba germană, însumând lucrări de beletristică, poezie, ghiduri turistice şi albume de artă, care vor oferi o imagine complexă asupra României.

României îşi întâmpină publicul nu numai cu o ofertă variată de lucrări ci şi prin organizarea unui număr important de evenimente printre care se numără lansări de carte, lecturi, prelegeri, discuţii şi filme. Scriitorii români Gabriela Adameşteanu, Cătălin Dorian Florescu şi Daniela Zeca-Buzura vor citi din cele mai recente volume ale lor, iar scriitorii Jan Cornelius, Julia şi Robert Schiff, reprezentanţi ai literaturii minorităţii germane din România, sunt de asemenea invitaţi pentru discuții și lecturi din lucrările publicate. Pe lângă proiecţia filmelor 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regizat de Cristian Mungiu, Train de vie, regia Radu Mihăileanu, Funeralii fericite, regia Horaţiu Mălăele şi Je vous trouve très beau, regia Isabelle Mergault, vizitatorii vor avea ocazia să asculte  basme româneşti şi să participe la prelegeri şi discuţii despre literatura minorităţii germane din România.

Exit mobile version