Site icon TIMP ROMÂNESC

România, membru fondator al Bursei Vinurilor din Asia

Trei lideri ai pieţii vinurilor din România, Vincon, Murfatlar şi Jidvei, vor participa la târgul “Wine Expo 2014” de la Beijing, desfăşurat în perioada 29 – 31 iulie, cu ajutorul Camera de Comerţ a României în Italia (CCIRO Italia).

 Cu această ocazie, participanţii români vor deveni membri fondatori ai Bursei Vinurilor din Asia, instituţie care va fi constituită cu ocazia “Beijing Wine Expo 2014”.

Prezenţa României este întregită de participarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care sprijină iniţiativa CCIRO Italia. Ministerul va participa la Târgul “Wine Expo 2014” organizat la Beijing prin Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole.

China este printre primii cinci consumatori mondiali de vinuri şi participarea la acest eveniment poate fi o oportunitate importantă pentru orice producător de vinuri din Europa. Am ţinut ca la acest târg să fie prezentă şi România, pentru a demonstra că avem şi în acest domeniu produse de cea mai bună calitate şi că România poate sta la masă alături de marile puteri din domeniul vinurilor”, a declarat preşedintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac.

Exit mobile version