Președintele Comisiei pentru sănătate, Adrian Streinu-Cercel s-a întâlnit cu membrii Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), în vederea găsirii de soluții pentru obținerea unui mediu de operare stabil pe piața medicamentelor generice.
Din punctul de vedere al producătorilor, intrarea pe piață a medicamentelor generice poate fi considerat factor esențial pentru reducerea costurilor și pentru creșterea accesului pacienților la acest tip de medicație – s-a evidențiat faptul că lansările de medicamente generice, în perioada 2015 – 2019 au generat economii de cost în valoare de 347 de milioane de euro. Reprezentanții APMGR au evidențiat că medicamentele generice intră pe piață, cu un preț, în medie, cu 40% mai mic decât prețul medicamentului original și generează în 4 ani de la lansare o scădere a prețului medicamentului original de 51%.
Participanții au atras atenția că România nu beneficiază de toate avantajele utilizării genericelor, acestea având o pondere în volum și valoare mai mică decât alte țări din UE și că țara noastră s-ar situa pe ultimul loc într-o analiză ce a inclus Ungaria, Germania, Marea Britanie, Cehia, Polonia, atât ca pondere în volum cât și ca valoare a medicamentelor generice.
Efectul negativ al taxei clawback asupra sustenabilității deținatorilor de APP este mai pronunțat în cazul medicamentelor ieftine. În cazul acestora, valoarea taxei clawback poate ajunge până la 28% din prețul de producător, în condițiile utilizării procentului taxei clawback.
În acest context, reprezentanții producătorilor de medicamente generice au solicitat membrilor Comisiei pentru sănătate să analizeze situația creată de faptul că taxa clawback ar ridica probleme majore de operare pentru producătorii de medicamente generice. Vorbitorii au atras atenția că medicamentele generice/medicamente biosimilare conduc la creșterea accesului pacienților din România la medicamentele care, uneori, trebuie administrate pe timp îndelungat.
Membrii APMGR au menționat faptul că în următoarele 3 – 4 săptămâni vor fi în măsură să vină cu un material consolidat pe această temă, material care va fi înmânat membrilor Comisiei pentru sănătate, în vederea analizării și dezbaterii. După analiza acestui material, se va organiza o nouă întâlnire pentru discuții amănunțite și aplicate.