Analiştii CFA România anticipează o creştere economică de 5,8% pentru acest an şi un deficit bugetar de 6,2% din PIB, iar orizontul de aderare la zona euro este anul 2030.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei CFA România, începând din aprilie 2020, în cadrul sondajului realizat lunar, prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an, au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale.
Astfel, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 77%) anticipează că această criză se va resimţi inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (35%) anticipează impactul până în trimestrul II al anului 2022.
Datoria publică va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52% din PIB.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,11%, peste 74% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9741, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0261 lei pentru un euro, arată comunicatul CFA România.
Comunicatul organizaţiei precizează, de asemenea, că 80% dintre participanţii la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piaţă monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar peste 77% dintre participanţi anticipează majorarea ratelor de dobandă pentru scadenţele de 5 şi 10 ani. De asemenea, 71% dintre participanţi anticipează majorarea indicelui BET în următoarele 12 luni. Pentru a doua lună consecutiv, în jur de 60% dintre participanţi anticipează majorarea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în următoarele 12 luni.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut în iunie comparativ cu luna anterioară la valoarea de 76,2 puncte, fiind la sub un punct de maximul istoric, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 42,1 puncte. Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creşteri, scrie Agerpres.
”Atât indicatorul de încredere cât şi cele două componente ale sale arată anticipaţii de creştere economică susţinută în următoarele 12 luni. De asemenea, sondajul indică anticipaţii de majorare a ratei inflaţiei şi, implicit, a ratelor de dobândă, participanţii anticipând cel puţin o majorare de rată de politică monetară în următoarele 12 luni”, a declarat Adrian Codârlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de aproape zece ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică cuprinde valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.