Site icon TIMP ROMÂNESC

România, pe lista locurilor unde s-au comis crime împotriva mediului

Fundaţia SEJF  (Supranational Environmental Justice Foundation) realizează un inventar al locurilor unde s-au comis cele mai grave infracţiuni ambientale (de la Golful Mexicului până la Chernobâl.Din păcate, România nu lipsește din acest clasament publicat de La Stampa și preluat de Rador.

Astfel, potrivit sursei citate, lista celor 12 crime împotriva Terrei şi a umanităţii cuprinde cele mai teribile catastrofe care au afectat habitatul şi ambientul și au dat naştere unor adevărate tragedii.

Fundaţia SEJF evidențiază că dacă multe dintre cele mai grave nenorociri ambientale care au devastat şi încă mai devastează planeta s-ar fi petrecut în contextul unei legislaţii internaţionale eficiente, catastrofele ar fi putut fi evitate, despăgubirile ar fi fost adecvate, iar vinovaţii condamnaţi. În această listă a ”duzinei murdare”, România se află pe locul 7, fiind devansată de Kiribati şi Maldive (insulele scufundate de schimbările climatice), Canada (nisipurile bituminoase care-i ameninţă pe locuitori), Nigeria (sutele de ”focuri” care otrăvesc delta), Indonezia (harta Asia Pulp & Paper care ucide plămânul planetei), Japonia (tsunamiul nuclear de la Fukushima), Golful Mexicului (mareea neagră de la Deepwater Horizon) și România (unda de cianură din Dunăre).

Exit mobile version