România a preluat, de la începutul acestui an, preşedinţia Grupului de lucru general (GWG) din cadrul Aranjamentului de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi de produse şi tehnologii cu dublă utilizare (AW). Funcţia de preşedinte al GWG va fi exercitată de reprezentantul permanent al României pe lângă Organizaţiile Internaționale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, care va prezida cele două sesiuni ale GWG, din lunile mai şi octombrie 2014. În exercitarea funcţiei sale, preşedintele român al GWG va fi sprijinit de o echipă formată din experţi ai Misiunii permanente a României de pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena și direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv Departamentul pentru controlul exporturilor (D-ANCEX).
Aranjamentul de la Wassenaar (AW) pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi de produse şi tehnologii cu dublă utilizare a fost creat în 1996 ca succesor al Comitetului de coordonare al controlului multilateral al exporturilor (COCOM). AW îşi propune să contribuie la întărirea securităţii şi stabilităţii la nivel regional şi internaţional prin promovarea transparenţei şi responsabilităţii, a schimbului de informaţii generale şi specifice şi a coordonării multilaterale în transferurile de arme. Totodată, statele participante sprijină eforturile comunităţii internaţionale de prevenire a acumulărilor destabilizatoare de arme.
România este membru fondator al AW. Participarea României la Aranjamentul de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi de produse şi tehnologii cu dublă utilizare a fost aprobată prin Legea nr. 499 din 11 iulie 2002, care reglementează şi contribuţia anuală a României la funcţionarea Secretariatului AW.
Prin participarea la acest grup de elită al producătorilor şi exportatorilor de produse şi tehnologii militare avansate, România s-a angajat să contribuie la pacea şi securitatea regională şi internaţională, alături de celelalte 40 de state participante la Aranjament.