Site icon TIMP ROMÂNESC

România, prima ţară din Europa care va utiliza eCall

Dispozitivele eCall care pot fi instalate pe maşină pentru a fi apelat automat numărul de urgenţă 112 în cazul producerii unui accident costă între 50 şi 150 de euro, putând fi ataşate la acestea cartele speciale de la operatori de telefonie mobilă. România este prima ţară din Europa care, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a pregătit infrastructura pentru serviciul de urgenţă eCall. Noul serviciu va fi funcţional din ianuarie 2013, în toată ţara, prin instalarea unui dispozitiv în maşină, care va apela numărul de urgenţă 112 atunci când autovehiculul este implicat într-un accident.

Reprezentanţii STS şi cei ai producătorilor de dispozitive eCall au spus, vineri, că dispozitivele eCall de apelare automată în caz de accident a serviciului unic de urgenţă 112 vor costa între 50 şi 100 de euro şi pe aceste aparate se va putea folosi orice tip de cartelă.

Dispozitivele pot fi simple, respectiv pot avea doar funcţia de eCall, sau pot fi dotate cu microfon sau cu posibilitatea ataşării unui microfon sau chiar a unor camere video.

Reprezentanţii STS au declarat că dispozitivul electronic va fi integrat din anul 2015 pe maşinile produse de la acel moment, dar există dispozitive ce pot fi amplasate şi pe maşininile aflate acum în circulaţie.

Exit mobile version