Strategia României privind românii de pretutindeni şi proiectele ce vizează comunităţile istorice româneşti din afara graniţelor au fost prezentate de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, la Reuniunea regională consulară, de la Istanbul. Un accent deosebit a fost pus pe coordonarea acțiunilor pentru păstrarea identităţii româneşti, cu precădere în comunităţi situate de-a lungul graniţelor statului român.
În cadrul reuniunii, ministrul David a afirmat că pentru soluţionarea problemelor comunităţilor istorice româneşti de peste hotare este necesar ca atât autorităţile de la Bucureşti, cât şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare să cunoască problemele specifice acestora. De asemenea, demnitarul român a accentuat importanţa promovării limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în comunităţile istorice şi a susţinut ideea creării unor centre de limbă, cultură şi civilizaţie română în comunităţile istorice.
Nu în ultimul rând, a fost abordată importanţa protejării drepturilor etnicilor români din comunităţile istorice, care trebuie sprijiniți oriunde ar fi în afara graniţelor.
Pe agenda reuniunii au mai figurat teme precum eficientizarea activităţii de asistenţă şi protecţie consulară, îmbunătăţirea modalităţilor de cooperare a misiunilor ţării noastre cu comunităţile româneşti din străinătate, dar şi înţelegerea metodologiei de aplicare a noilor reglementări europene şi naţionale în materie. Totodată, discuţiile din cadrul reuniunii au vizat şi intervenţia misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare în situaţii de criză.
Reuniunea regională consulară reuneşte reprezentanţi ai misiunilor diplomatice ale României şi oficiilor consulare româneşti din Turcia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Ucraina.