Președintele Traian Băsescu a reconfirmat susținerea fermă a României pentru parcursul european al Republicii Moldova la întrevederea pe care a avut-o joi seara cu prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, Traian Băsescu l-a asigurat pe Iurie Leancă de întregul sprijin al țării noastre pentru ca, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28-29 noiembrie, să aibă loc parafarea acordului de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și a acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător. Totodată, șeful statului a salutat determinarea dovedită de autoritățile moldovenești pentru îndeplinirea obiectivului integrării europene.
Premierul Iurie Leancă i-a mulțumit președintelui Traian Băsescu pentru sprijinul ferm pe care îl acordă Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al țării sale la Bruxelles și în celelalte capitale europene. Totodată, premierul Iurie Leancă și-a manifestat interesul pentru extinderea cooperării economice cu România, mai ales în domeniul infrastructurii și în cel al securității energetice, precizează sursa citată.