Site icon TIMP ROMÂNESC

România, reprezentată cu succes la Forumul Regional pentru Dezvoltare Durabilă de la Geneva

Reprezentanții Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă au participat în aceste zile la Forumul Regional pentru Dezvoltare Durabilă de la Geneva, dar și la mai multe evenimente conexe. De asemenea, consilierul de Stat László Borbély a avut o serie de întâlniri bilaterale cu lideri ai unor instituții internaționale.

”Mă bucură nespus să constat că lideri importanți ai ONU apreciază activitatea României în domeniul dezvoltării durabile și că sunt receptivi la mesajele noastre. Am avut o discuție scurtă, dar fructoastă, cu distinsa doamnă Amina Mohammed, secretar general adjunct ONU, în care am informat-o despre Conferința la nivel înalt din 16 aprilie, Agenda 2030: Parteneriate pentru dezvoltare durabilă.  La evenimentul organizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă împreună cu MAE va participa și secretarul executiv UNECE, doamna Olga Algayerova, cu care am avut de asemenea o întâlnire bilaterală”, a declarat László Borbély.

Forumul Regional pentru Dezvoltare Durabilă a oferit oportunitatea de a face mai vizibilă activitatea României în acest domeniu, dar și de a consolida astfel poziția de hub regional pe care țara noastră o ocupă în interiorul UNECE. În cadrul acestui eveniment, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a fost raportor la două mese rotunde de dezbateri asupra Obiectivului 13 din Agenda 2030: Acțiune Climatică. De asemenea, László Borbély a luat cuvântul în cele două sesiuni plenare din cadrul Forumului.

”Le-am expus participanților stadiul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România, accentuând faptul că numai printr-o rețea inter-instituțională bine consolidată și printr-o coordonare eficientă putem să mobilizăm toți actorii care au capacitatea de a contribui la punerea în practică a Agendei 2030. De asemenea, întrucât România este centru regional în UNECE, am subliniat importanța parteneriatelor.”

Doamna Csilla Lőrincz, șef de birou în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a moderat discuțiile în cadrul unui eveniment privind drepturile omului în contextul Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă și a participat în calitate de speaker la un eveniment conex organizat de European Youth Forum. În cadrul acestuia a subliniat importanța implicării tineretului în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, care reprezintă o prioritate intersecțională a președinției României la Consiliul UE.

De asemenea, László Borbély și Csilla Lőrincz au prezentat delegației UE de la Geneva activitatea Departamentului în perioada președinției României la Consiliul UE. În cadrul intervenției a fost accentuat faptul că reprezentanții României sunt activi la nivelul Grupului de lucru pentru Agenda 2030 în vederea adoptării unor Concluzii ale Consiliului care să asigure liniile directoare ale unei Agende Strategice UE pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Delegația României a mai participat și la o reuniune organizată de Belarus la care au fost prezenți liderii care coordonează implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă în statele membre UNECE.

 

Exit mobile version