Un proiect entuziast și original prezentat în premieră de Institutul Cultural Român din Londra, Festivalul literar româno-britanic ROMANIA ROCKS se va desfășura în perioada 17 octombrie-13 noiembrie 2020 la Londra și în mediul online.
Apreciat drept unul dintre cele mai importante evenimente literare ale anului, ROMANIA ROCKS aduce laolaltă nume de rezonanță în literaturile celor două țări: celebri autori britanici ai momentului, precum Paul Bailey, AL Kennedy, Deborah Levy, David Mitchell, Ben Okri, Ian Rankin, Elif Shafak, Fiona Sampson, Axel Scheffler, și cunoscuți autori români precum Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Eugen Chirovici, Marius Chivu, Andrei Codrescu, Norman Manea, Ioana Pârvulescu și Matei Vișniec.
Prefațat la 30 septembrie de lansarea The Romanian Riveter, prima revistă britanică consacrată integral literaturii române, festivalul cuprinde o serie de evenimente ce își propun să aducă literatura română mai aproape de publicul cititor din întreaga lume. Interviurile, lecturile și conversațiile din seria „Rock Talks” vor fi completate, astfel, de un eveniment organizat în colaborare cu PEN România, ce-i reunește pe poeții Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Radu Nițescu, Andra Rotaru și Radu Vancu, de proiecții de film, o întâlnire cu arhitecta Ioana Corduneanu, dar și de evenimente pentru copii, cu participarea scriitorilor Simona Antonescu și Florin Bican, precum și a ilustratoarelor Maria și Ileana Surducan și a artistei Marlene Stanciu. Tot în cadrul seriei „Rock Talks” va mai avea loc un eveniment în care traducătorii Philip Boehm și Sean Cotter vor vorbi despre munca lor, cu referire la cei doi autori ale căror scrieri le-au transpus în limba engleză: Herta Müller, laureata Premiului Nobel în 2009 și Mircea Cărtărescu, nume de referință în cultura română. Programul festivalului va mai cuprinde un eveniment dedicat scriitorilor români stabiliți în Marea Britanie: Ioana Baetica Morpurgo, Stela Brînzeanu, Vica Demici, Cristina Mureșan, Simona Nastac, Anda Vahnovan, Andreea Scridon, moderat de jurnalista Paula Erizanu, o întâlnire cu autori britanici ce locuiesc în România, moderată de scriitoarea Bronwen Riley, un atelier de traducere organizat în parteneriat cu British Centre for Literary Translation, cu participarea traducătorilor Jozefina Komporaly, Diana Manole, Philip Ó Ceallaigh, Gabi Reigh, Andreea Scridon, Adam Sorkin și Lidia Vianu, precum și atelierul Publishing Romania, ce reuneşte reprezentanți ai editurilor din România și Marea Britanie.Festivalul se va încheia, pe 13 noiembrie, cu un concert rock al trupei Publika.
ROMANIA ROCKS este o inițiativă a ICR Londra sub conducerea Magdei Stroe, directorul festivalului, și este curatoriat de jurnalista britanică Rosie Goldsmith, directorul artistic și de Gabriela Mocan, antreprenor cultural și producătorul creativ al festivalului. Toate evenimentele vor fi filmate de London Video Stories și vor putea fi accesate gratuit pe canalele de comunicare ale celor două organizații partenere, ICR și European Literature Network. Cărțile autorilor incluși în program vor putea fi achiziționate de la cele două librării partenere: The European Bookshop (pentru cărți în limba engleză: shorturl.at/gnqsx) și Cărți Românești (pentru cărți în limba română: https://cartiromanesti.co.uk/gb/).
Magda Stroe, coordonator al activității ICR Londra și director al festivalului Romania Rocks: „Spre deosebire de muzică și film și în ciuda calității ei remarcabile, literatura română este mai puțin cunoscută în spațiul anglo-saxon. Romania Rocks este stimulentul ideal pentru un public care apreciază descoperirile culturale vibrante. S-a muncit mult pentru ca fiecare eveniment de pe agendă să devină o ocazie cu adevărat remarcabilă. Chiar înainte de a începe să întindem covorul roșu pentru unii dintre cei mai admirați autori ai epocii noastre, am vrea să mulțumim European Literature Network, directorului artistic Rosie Goldsmith și echipei festivalului pentru felul entuziast în care ni s-au alăturat pentru a promova literatura română. Let’s rock!”
Rosie Goldsmith, director artistic al festivalului Romania Rocks: „Ambiția noastră prin cele două proiecte – revista Romanian Riveter și festivalul Romania Rocks – este de a aduce în luminile rampei literare una dintre cele mai frumoase și creative țări din Europa, pe care am vizitat-o imediat după Revoluția din 1989 în calitate de reporter al BBC. M-am îndrăgostit iremediabil. Festivalul și revista sunt premiere; este pentru prima oară când un număr atât de mare de autori români și britanici se întâlnesc într-un dialog creativ. Sunt foarte mândră de ce am reușit să realizăm în ciuda multor dificultăți din această perioadă de pandemie și le sunt recunoscătoare tuturor celor implicați”.
Gabriela Mocan, producător creativ al festivalului Romania Rocks: „Ȋn 2013, când m-am alăturat echipei Institutului Cultural Român din Londra, urmând a organiza numeroase programe culturale pentru următorii șase ani, lectura era una dintre marile mele pasiuni. Literatura română a devenit, mai apoi, principala preocupare, obiectivul acțiunilor mele fiind acela de a o aduce în prim-planul scenei literare europene prin realizarea unui eveniment de impact care să atragă cititori din întreaga lume, celebrându-i autorii atât de înzestrați. Sunt bucuroasă și onorată să transform visul în realitate prin aceste proiecte îndrăznețe, dezvoltate alături de o echipă entuziastă și profesionistă. Acum pot oglindi cu mândrie cuvintele Virginiei Woolf: Cuvintele trăiesc în minte, nu în dicționare!”
Agenda festivalului, incluzând lista completă a evenimentelor și a protagoniștilor, este disponibilă la www.icr-london.co.uk, www.icr.ro și www.eurolitnetwork.com
The Romanian Riveter este disponibilă gratuit la adresa https://www.eurolitnetwork.com/the-romanian-riveter/
Canalele de social media relevante sunt: @RCILondon @eurolitnet #RomaniaRocks
NATURA EVENIMENTELOR: din cauza pandemiei Covid-19, nu toți autorii vor putea călători la Londra pentru festival. Când acest lucru nu este posibil, participarea lor va fi mediată de tehnologie. Evenimentele au loc în 1 Belgrave Square, în prezența unui public restrâns și care s-a înregistrat în prealabil. Toate evenimentele vor fi filmate și, ulterior, vor fi transmise gratuit pe canalele online.